Cel mai scăzut nivel al şomajului în zona euro din ultimii 26 de ani – date Eurostat

caut job

Rata şomajului în zona euro s-a situat la 6,4% în luna mai, stabilă comparativ cu aprilie, conform datelor publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), acesta fiind cel mai redus nivel de când s-a început publicarea datelor, în aprilie 1998, pentru statele din zona euro, transmite AFP. Aceste cifre sunt o dovadă a rezistenţei […]

Încrederea investitorilor din zona euro a crescut peste aşteptări în iunie

Încrederea investitorilor din zona euro a crescut pentru a opta lună consecutivă în iunie, dar redresarea economică din regiune are loc cu dificultate, a arătat luni un sondaj citat de Reuters. Indicele Sentix pentru zona euro a crescut la 0,3 puncte pentru iunie ,de la -3,6 în mai. Analiştii chestionaţi de Reuters se aşteptau să […]

Bulgaria se apropie de intrarea în zona euro

Legea privind adoptarea euro în Bulgaria ar putea fi aprobată de Adunarea naţională înainte de finalul verii, a estimat, marţi, adjunctul ministrului de Finanţe, Metodi Metodiev, informează Novinite. Sofia ar urma să îndeplinească până la finalul anului criteriul privind inflaţia cerut pentru intrarea în zona euro, conform datelor Ministerului de Finanţe, a declarat Metodiev. Acesta […]

Problemele care ar putea apărea în zona euro. De ce se tem economiștii

BCE pare pe cale să reducă ratele dobânzilor în iunie, cu excepţia oricăror surprize majore, iar datele recente privind inflaţia au susţinut de atunci argumentele pentru o reducere iminentă a costurilor îndatorării. Între timp, banca centrală a Statelor Unite a menţinut ratele dobânzilor constante, miercuri, Comitetul Federal pentru Piaţa Deschisă pentru stabilirea ratelor invocând ”lipsa […]

Inflația în zona euro s-a stabilizat în luna aprilie

Inflația în zona euro s-a stabilizat! Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a stabilizat în luna aprilie. În paralel, economia zonei euro a revenit pe creştere în primul trimestru, după o uşoară contracţie în ultimele trei luni ale anului trecut, informează AFP. Potrivit unei estimări preliminare publicate de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona […]

Rocadă importantă în Europa. Care vor fi cele mai performante economii din zona euro

Turismul şi exporturile vor schimba clasamentul celor mai performante economii din Europa, detronând statele care până nu de mult erau în top, transmite Bloomberg. După ce mult timp au fost luate în derâdere de vecinii mai bogaţi din nord, economiile din sudul Europei au făcut schimb de locuri pe măsură ce şi-au consolidat rolul de motoare de […]

Ieșirea din zona euro ar fi o „catastrofă economică”: Avertismentul șefului Bundesbank

Extremiştii de dreapta ameninţă prosperitatea Germaniei, şi o ieşire din zona euro ar fi „o catastrofă economică pentru noi toţi”, a afirmat sâmbătă preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Joachim Nagel, într-un interviu acordat grupului de presă Funke, transmit Reuters şi DPA, preluate de Agerpres. „Fac apel la toată lumea să nu subestimeze pericolul extremismului […]

Liderii UE vor sprijini o politică fiscală mai strictă pentru zona euro în 2025

Liderii Uniunii Europene îşi vor exprima vineri sprijinul pentru o politică fiscală uşor mai strictă în zona euro în 2025, în ideea de a ajuta la reducerea inflaţiei şi la stabilizarea finanţelor publice, după excesul de cheltuieli din timpul pandemiei şi crizei energetice, transmite Reuters. Sprijinul liderilor UE vine după ce miniştrii de Finanţe din […]

Liderii UE vor sprijini o politică fiscală mai strictă pentru zona euro în 2025

comisia europeana UE

Liderii Uniunii Europene îşi vor exprima vineri sprijinul pentru o politică fiscală uşor mai strictă în zona euro în 2025, în ideea de a ajuta la reducerea inflaţiei şi la stabilizarea finanţelor publice, după excesul de cheltuieli din timpul pandemiei şi crizei energetice, transmite Reuters. Sprijinul liderilor UE vine după ce miniştrii de Finanţe din […]