Liderii UE vor sprijini o politică fiscală mai strictă pentru zona euro în 2025

Sursa: economica.net

Liderii Uniunii Europene îşi vor exprima vineri sprijinul pentru o politică fiscală uşor mai strictă în zona euro în 2025, în ideea de a ajuta la reducerea inflaţiei şi la stabilizarea finanţelor publice, după excesul de cheltuieli din timpul pandemiei şi crizei energetice, transmite Reuters.

Sprijinul liderilor UE vine după ce miniştrii de Finanţe din cele 20 de state din zona euro au convenit, la data de 11 martie, ca în recomandările lor de politică fiscală pentru 2025 să ţină cont de noi reguli fiscale, care oferă mai mult timp pentru reducerea datoriilor, atâta timp cât sunt menţinute investiţiile.

„Consiliul European sprijină recomandările de politică economică pentru zona euro”, se precizează în comunicatul ce urmează să fie publicat la finalul summitului liderilor UE.

Recomandările sprijinite de liderii UE susţin că noile reguli fiscale vor necesita o poziţie fiscală uşor mai strictă în zona euro, în 2025.

„Aceasta ar fi adecvată având în vedere perspectivele macroeconomice actuale, privind nevoia de a continua sustenabilitatea fiscală şi să fie sprijinit procesul dezinflaţionist, chiar dacă în acelaşi timp politicile ar trebui să rămână flexibile având în vedere incertitudinea persistentă”, se mai arată în recomandările susţinute de liderii UE.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL