Tiruri blocate de trei ore în vămile din vestul ţării. Cozile se întind pe 5 kilometri

Coada de tiruri
Sursa foto: Inquam Photos / Caslan Mitu

Sunt cozi kilometrice la vămile din vestul țării după ce, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, Ungaria a impus restricții de circulație autotrenurilor cu o greutate mai mare de 7,5 tone.

Circulația a fost reluată aseară de la ora 23:00, ora României, așa că pe ambele sensuri de ieșire și intrare în țară cozile au fost de aproximativ 5 kilometri.

Pe site-ul poliției de frontieră toate vămile din vestul țării erau colorate în roșu, iar timpii de așteptare variau între 150 și 180 minute.

Restricțiile de circulație vor fi impuse din nou în această noapte pentru autotrenurile mari, cu excepția celor care transporta animale sau mărfuri perisabile, restricții obișnuite pentru weekend.

Mai multe informații despre restricțiile aplicate circulației camioanelor de mare tonaj pot fi consultate la https://www.utinform.hu/en/static/kamionstop.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 și Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center-ului, în regim de permanență.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL