TOP 5 cele mai vândute produse românești în America

Sursa foto: Freepik

România are excedent comercial în relația cu Statele Unite ale Americii. Pe lista celor mai exportate produse românești în America sunt și produse cu un grad destul de ridicat de complexitate.

Datele INS pentru 2024 arată că exporturile românești în Statele Unite s-au ridicat la 2,28 miliarde de euro, în timp ce importurile nostre din America au fost de doar 1,31 miliarde de euro.

Așadar, avem o balanță comercială excedentară cu Statele Unite de aproape un miliard de euro, la nivelul anului 2024.

Care sunt însă cele mai vândute produse românești în SUA, iată mai jos un top 5.

5. Componente de vehicule aeriene – 83 de milioane de euro exporturi

4. Aparate de radiodetecție și de radiosondaj (radar), aparate de radionavigație si aparate de radiotelecomandă – 104 milioane de euro exporturi

3. Componente electrice, trecute de INS în grupa: “Tablouri, panouri, console, pupitre, dulapuri și alte suporturi echipate cu mai multe aparate pentru comutarea, tăierea, protecția, branșarea, racordarea sau conectarea circuitelor electrice (de exemplu întrerupătoare, comutatoare, siguranțe)” – 170 de milioane de euro

2. Anvelope pneumatice noi, din cauciuc – 180 de milioane de euro exporturi

În ceea ce priveşte importurile din SUA, valori mai importante au fost consemnate pentru grupele de produse: arme de război, altele decât revolvere, pistoale – 103,687 milioane euro; bombe, grenade, torpile, mine, rachete, cartuşe – 29,969 milioane euro; părţi şi accesorii pentru arme de război, pentru revolvere şi pistoale, pentru alte arme de foc şi dispozitive care utilizează încărcături explozive, pentru alte arme – 14,909 milioane euro; alte vehicule aeriene (elicoptere, avioane) – 95,984 milioane euro; aparate de emisie pentru radiodifuziune sau televiziune – 68,398 milioane euro; uleiuri din petrol/minerale bituminoase – 68,570 milioane euro; turboreactoare, turbopropulsoare şi alte turbine cu gaz – 58,901 milioane euro; produse laminate plate din oţeluri inoxidanile – circa 31 milioane euro; gaz de sondă şi alte hidrocarburi gazoase – 25,757 milioane euro etc.

Președintele american Donald Trump a anunţat taxe vamale de 20% pentru produsele importate din Uniunea Europeană, 34% pentru cele din China, 31% pentru Elveţia, 26% pentru India, 10% pentru Marea Britanie, 10% pentru Brazilia. Donald Trump a insistat că orice produs care intră în SUA va fi taxat cu cel puţin 10%.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: