Ieșire dură a orofesorului de economie Cristian Păun. Acesta acuză că președintele SUA nu vrea negocieri, ci vrea să îngenuncheze UE. Păun afirmă că respingerea categorică, de către Donald Trump, a ofertei Uniunii Europene de zero-zero taxe vamale între SUA şi UE este nu „deloc imprevizibilă”.
„El vrea lumea în genunchi, nu partener”, afirmă Păun. Profesorul de economie adaugă că această ofertă i-a mai fost făcută lui Trump şi în primul mandat şi a refuzat-o.„Trump a respins categoric oferta UE de zero-zero taxe vamale între SUA şi UE. Deloc imprevizibil. El nu negociază, impune. El vrea lumea în genunchi, nu partener. Această ofertă i s-a mai făcut odată şi în primul mandat şi a refuzat-o. O zonă de liber schimb NAFTA – UE, ce bine suna…”, afirmă profesorul universitar de economie Cristian Păun pe pagina sa de Facebook.
Potrivit sursei citate, acest lucru demonstrează „încă o dată” că Donald Trump mizează pe „taxare pentru bugetul american” şi că principala lui „obsesie” a devenit deficitul comercial cu alte ţări.
„Nu este bine intenţionat. De exemplu, el acuză lumea de incorectitudine faţă de SUA, dar uită să menţioneze de subvenţiile masive pe care le pompează în agricultură sau în anumite industrii. Pe astea nu le ia în calcul în tabele lui. Din păcate, taxarea lui Trump înseamnă mai puţină libertate economică pentru SUA şi izolaţionism. Protecţionismul lui va duce la deficit bugetar mai mare (încasările mai mari iniţial din taxele vamale vor fi dublate de pierderi din alte taxe pe o economie care se va contracta; va da mai mult pe ajutoare sociale; va pompa şi mai multe ajutoare şi subvenţii în agricultură) şi la deficit comercial mai mare (scad exporturile SUA către restul lumii, scăderea va fi mai abruptă ca scăderea importurilor care vor avea o rigiditate mai mare la tarife, mai ales pe partea de importuri de completare). Va rata cu brio ambele obiective din spatele taxelor lui”, consideră Cristian Păun.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News