Fostul ministru al dezvoltării, Cseke Attila, a atras miercuri atenția că Guvernul a adoptat noi măsuri fiscale „birocratice”, care vor descuraja dezvoltarea României. De asemenea, potrivit acestuia, în ultimele luni ministerele au cerut Guvernului aproape 100 de derogări de la propriile reguli.
„În ultimele zile ale anului, Guvernul a adoptat noi măsuri fiscale, care vor duce la birocrație sporită, mai puțină dezvoltare, și fonduri nerambursabile care nu vor fi investite” a atras atenția liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, fost ministru al Dezvoltării, conform unui comunicat de presă al formațiunii politice.
Totodată, potrivit sursei citate, senatorul UDMR a susținut că fondurile nerambursabile „sunt o oportunitate de dezvoltare pentru România, iar într-un context financiar nefavorabil, după pandemie și având în vedere războiul din Ucraina, nici un stat membru al Uniunii Europene nu își poate permite să nu atragă toate fondurile externe disponibile pentru investiții”. Acesta a criticat Guvernul, spunând că „a adoptat o nouă ordonanță de urgență care va încetini atragerea fondurilor europene nerambursabile.”
Potrivit comunicatului, OUG 127/2023, publicată la acest sfârșit de săptămână, în Monitorul Oficial, care prevede limite lunare pentru creditele bugetare și de angajament și în cazul fondurilor europene „limitează ministerele la semnarea contractelor de finanțare și plăți pentru investițiile finanțate din fonduri europene, care nu erau limitate până acum”.
De asemenea, se notează că noul OUG că ar veni după o serie de măsuri adoptate prin OUG 90/2023, „care s-au dovedit a fi neprielnice pentru dezvoltarea României”.
„Rezultatul măsurilor OUG 90/2023 pot fi văzute: Guvernul nu poate plăti constructorii pentru munca prestată, muncitorii emigrează în alte țări, iar România este un mare șantier cu lucrări neterminate. Guvernul pare să fi conștientizat că aceste măsuri nu au fost bune, pentru că în ultimele luni ministerele au cerut aproape 100 de derogări, excepții de la propria regulă”, a subliniat Cseke Attila.
Conform sursei citate, în opinia senatorului UDMR acest lucru ar arăta că ”Guvernul nu poate, sau nu vrea să se conformeze cu propriile sale prevederi”. „Ministerul finanțelor trebuie să construiască sisteme, Guvernul să facă ordine. Cele aproape 100 de excepții nu servesc acest scop”, a mai spus Cseke Attila.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News