Un marinar ucrainean cu dureri abdominale, aflat la bordul unei nave în Marea Neagră, preluat de un echipaj ARSVOM 

Sursă Foto: Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare

Un marinar ucrainean care acuza dureri abdominale, aflat la bordul unei nave cargo în Marea Neagră, a fost preluat de un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) şi adus la ţărm pentru a primi îngrijiri medicale.

Reprezentanţii ARSVOM au declarat că un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a fost solicitat duminică, în jurul orei 10.24 de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) să intervină în vederea efectuării unei intervenţii tip Medevac.
“Nava SAR Artemis, din cadrul ARSVOM, a fost trimisă în misiune Medevac, pentru a recupera de la bordul navei cargo Meroving, sub pavilion Malta, un membru al echipajului care acuză dureri abdominale.
Nava Sar Artemis, se afla în rada interioara, în timpul unui exerciţiu şi s-a deplasat cu toată viteza spre zona indicată şi a preluat bolnavul, un cetăţean ucrainean”, au precizat reprezentanţii ARSVOM.
Marinarul ucrainean a fost adus de echipajul ARSVOM în Dana de Pasageri la ora 11.48 şi a fost preluat de echipajele medicale.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: