Reprezentanții serviciilor de urgență din regiunea Murcia au precizat că trenul nu a deraiat și nu s-a răsturnat, relatează Reuters.

Sunt mai mulţi răniţi uşor, iar circulaţia a fost întreruptă între Cartagena şi Los Nietos”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Renfe.

”O macara exterioară, care nu este a noastră, a lovit trenul”, a declarat ea.

Traficul feroviar pe linia afectată a fost oprit temporar, după cum a transmis operatorul feroviar spaniol Adif, din cauza unei macarale care a intrat în zona infrastructurii și care nu aparținea companiei.

Accidentul survine la doar câteva zile după coliziunea mortală a unui tren de mare viteză în Andaluzia, regiune aflată în sudul țării, soldată cu cel puțin 43 de victime, și după alte două accidente produse marți în Catalonia.