Uniunea Europeană va spori ajutorul militar pentru Ucraina, anunță Borrell la Kiev

Sursa foto: Twitter

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a promis duminică la Kiev sporirea ajutorului militar al UE pentru a susţine Ucraina în războiul cu Rusia, după ce Congresul SUA a votat o măsură care evită paralizia financiară a administraţiei federale americane dar în acelaşi timp elimină un ajutor financiar de şase miliarde de dolari pe care administraţia preşedintelui Joe Biden dorea să-l ofere Ucrainei, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Vorbind la o conferinţă de presă la Kiev, unde s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu ministrul ucrainean al apărării Rustem Umerov, Borrell a spus că, „în faţa ameninţării existenţiale pentru Europa”, există o „propunere pe masă” care arată că UE doreşte să-şi sporească ajutorul militar pentru Ucraina.

Fără a detalia această propunere, el şi-a manifestat speranţa că statele UE vor ajunge „înainte de sfârşitul anului” la o decizie asupra creşterii acestui ajutor şi că la Washington reducerea alocării financiare destinate Ucrainei „nu va fi o decizie definitivă şi că Statele Unite vor continua să sprijine Ucraina”.

„Vom vedea ce se va întâmpla în SUA, dar, în ce ne priveşte, noi vom continua sprijinul şi îl vom spori”, a asigurat şeful diplomaţiei UE, care a anunţat şi pe reţeaua X (ex-Twitter) că blocul comunitar pregăteşte „angajamente de securitate pe termen lung pentru Ucraina”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL