UPDATE 19:50
Surse de la vârful PNL au confirmat, în urmă cu puţin timp, pentru PSnews.ro, retragerea lui Marian Munteanu din cursa electorală pentru Bucureşti.
–––
UPDATE 19:14
Cele mai recente informaţii (deocamdată, neoficiale) pe care PSnews.ro le-a aflat din PNL arată faptul că, în acest moment, se desfăşoară o şedinţă în sediul central din Aleea Modrogan, nr. 1, unde s-a luat în calcul retragerea lui Marian Munteanu din calitatea de candidat al PNL pentru Primăria Bucureştilor.
Mâine (miercuri), Marian Munteanu ar trebui să îşi depună dosarul de candidatură. Totuşi, potrivit surselor noastre, acest lucru nu se va întâmpla, din cauza unei probleme din trecutul fostului lider al studenţilor din 1990.
Mai precis, ar fi vorba despre un angajament la Securitate pe care l-ar fi semnat Marian Munteanu, document pe care acesta nu l-a dezavuat niciodată până acum.
Redacţia PSnews.ro a încercat să ia legătura cu mai mulţi lideri PNL (inclusiv co-preşedinţii Alina Gorghiu şi Vasile Blaga), precum şi cu Marian Munteanu însuşi, însă niciunul dintre ei nu a putut fi contactat.
–––
Probleme pentru Partidul Naţional Liberal (PNL). Marian Munteanu s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Generală.
Surse politice au declarat, marţi, pentru PSnews.ro, că, din cauza unui curent puternic contestatar din partid la adresa lui Marian Munteanu, acesta s-ar putea retrage din calitatea de candidat al PNL pentru fotoliul de primar general.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









