Vaccinarea obligatorie a ”esențialilor” nu este realizabilă, susține dr. Adrian Marinescu: Putem discuta, mai degrabă, despre obligativitatea morală

Medicul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balş”, susține că vaccinarea obligatorie a profesorilor, polițiștilor, pompierilor sau jandarmilor, așa cum a propus consilierul onorific al premierului, Nelu Tătaru, este nerealizabilă. „Aici putem discuta, mai degrabă, despre obligativitatea morală. Noțiunea de obligativitate este greu de realizat”, spune medicul.

”Este foarte adevărat că testarea ar trebui să fie obligatorie. Așa cum se întâmplă și în cazul personalului medical, testarea se poate întâmpla și la celelalte categorii care într-adevăr sunt strategice.

Testarea ar trebui să fie obligatorie. Pe de altă parte, ar trebui să fie și vaccinarea, însă nu știu dacă putem vorbi de obligativitate. S-a discutat foarte mult despre acest subiect și cum la personalul medical nu există obligativitate decât morală, ar trebui să fie valabil și pentru ceilalți, dar testarea chiar ar trebui să fie obligatorie.

Eu spun că această vaccinare obligatorie nu este realizabilă”, afirmă Marinescu.

Consilierul onorific al premierului, Nelu Tătaru, a declarat că va discuta miercuri cu Florin Cîțu despre introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru personale din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi. Obligativitatea imunizării ar putea fi impusă și pentru persoanele vârstnice, bolnavii oncologici sau cei imunodeprimați.

„Ne gândim la vaccinare sau testare săptămânală. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, în care fac o evaluare a stării actuale”, a spus Tătaru.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: