Veste bună pentru români: cresc salariile!

Ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru a făcut anunțul potrivit căruia salariile bugetarilor vor creşte cu aproape o treime, iar salariul mediu brut va ajunge la 4.000 de lei în 2021.

Mai mult, acesta susține că românii cu salarii foarte mici vor beneficia de o majorare şi de 70%!

„Ne permitem o creștere de 14 miliarde de lei până în 2021. Asta inseamna o creștere de 29,1% a masei salariale în sector. Acest lucru va avea un impact pozitiv pentru sectoarele cel mai puțin privilegiate de măriri în ultima vreme cum ar fi autoritățile publice locale, asistența socială, cultură și o parte din zona de armată unde soldatii au sub salariul minim. Aceste zone vor creste cu mai mult de 30% putand ajungand la 60-70%„, a declarat ministrul Muncii, potrivit Realitatea.net

Legea salarizării unitare va fi depusă în Parlament în cel mult două săptămâni, a precizat ministrul.

 

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: