Vești bune: Programele guvernamentale Prima Doză și Prima Supradoză se lansează în acest weekend

Ești în căutarea unor experiențe senzoriale deosebite? Te-ai săturat de alcool și de țigările făcute din tutun și vrei altceva? Profită chiar acum de noile programe guvernamentale Prima Doză și Prima Supradoză, care se lansează în acest weekend pe litoralul Patriei Noastre.

În mod inspirat, strategii guvernului au stabilit că ziua de 1 Mai este cea mai bună alegere pentru lansarea programelor. Pe de o parte, se profită de aglomerația specifică de pe litoral, iar pe de cealaltă, se dă o lovitură puternică mentalului colectiv care asocia această zi cu munca cinstită.

Cele două programe guvernamentale au fost făcute, de asemenea, cu respectarea strictă a indicațiilor tovarășilor Ciucă și Ciolacu, care au cerut recent  gestionarea mai eficientă a banilor publici și eliminarea risipei.

Ca urmare, prin CFR se lansează prima linie de finanțare pentru cei care vor să încerce prima doză și/sau prima supradoză. Compania de transport va asigura o reducere de 50% la biletele studenților spre litoral. Cum localitățile Costinești și Vama Veche nu sunt faimoase prin universitățile lor, iar un bilet normal spre mare costă 80 de lei, fiecare student va putea economisi astfel câte 40 de lei, cu care-și va putea cumpăra prima lui doză de droguri: o porție de etnobotanice, o țigară cu marihuana, un timbru psihedelic sau un cristal chinezesc care te tripează de-ți muști limba, sau, de la dealerii care au promoții, chiar o porție mică de cocaină sau heroină.

În același spirit, al economiilor bugetare, DIICOT Constanța și Poliția Constanța nu vor mai cheltui bani cu difuzarea, înaintea celor două festivaluri, de comunicate de presă și știri cu conținut legat de prevenirea consumului de droguri, modul în care vor monitoriza festivalurile sau care sunt consecințele legale ale vânzării de droguri la festivaluri.

La acțiune s-au raliat și organizatorii evenimentelor de 1 Mai de pe litoral, care, deși cheltuiesc sume mari pe promovare, nu scot o vorbă despre efectele negative ale vânzării și consumului de droguri.  Nici televiziunile care primesc banii de promovare au difuzează știri cu avertismente antidrog, aceste politici statale învechite, adevărate racile ale vremurilor de tristă amintire, fiind abandonate pentru a facilita succesul celor două programe guvernamentale.

Anul trecut au murit din cauza consumului de droguri, la festivaluri și petreceri, doar 10 persoane, mult sub media europeană. Stai liniștit, asta nu va mai dura mult: precum vezi, evoluăm rapid, ne integrăm în societatea globală. Suntem bine. Trippin’.

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL