VIDEO Din PNL se promite că „pensiile speciale vor fi tranșate în al doilea sau al treilea pachet de măsuri”

Ciprian Dobre, invitat Puterea Știrilor 15.07

Invitat în emisiunea Puterea Știrilor, liberalul Ciprian Dobre a vorbit despre Legea austerității și despre cel de-al doilea pachet de măsuri așteptat la finalul acestei luni.

„Pensiile speciale rămân o.. bubă mare, care fie în pachetul al doilea, fie în al treilea, va fi tranșată în așa fel încât să nu fie declarată neconstituțională. De această dată, președintele Bolojan nu dorește să se procedeze așa cum s-a mai procedat până acum. Toată lumea spunea că desființează sau taie pensiile speciale, erau aplauze o oră, două și după treizeci de zile Curtea Constituțională și declara prevederea neconstituțională”, a afirmat Ciprian Dobre.

Chestiunea pensiilor speciale este una la care își vor da concursul mulți juriști, pentru a găsi metoda legală prin care să poată fi păstrată prevederea de reformare a acestora dar și a vârstei de pensionare, a subliniat liberalul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: