VIDEO Ionuț Stroe: Subestimarea candidaturii lui Iohannis la NATO – un joc politic extrem de ieftin

Anunțul de marți, 12 martie, referitor la candidatura președintelui Klaus Iohannis la șefia Alianței Nord Atlantice a fost urmată de numeroase reacții de susținere, în țară și în străinătate. Au existat însă și comentarii acide, de exemplu cel al lui Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR, care a afirmat că președintele nu are nicio șansă să devină șeful NATO.

„Cine ia în derâdere acest demers, ca politician, se descalifică din start, a comentat Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al Partidului Național Liberal, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor. Acest Moșteanu, din punctul meu de vedere, nu face nimic altceva decât un joc politic extrem de ieftin. Înțelege sau se face că nu înțelege mai mult sau mai puțin situația sau această oportunitate imensă pentru țară și transformă totul într-o scenetă foarte, foarte ieftină. Deci, pentru acei oameni politici care tratează în cheie neserioasă acest lucru, am un singur mesaj:  se descalifică grav în raport cu interesele acestei țări”, a mai spus Stroe.

Acesta a adăugat faptul că partidul pe care îl reprezintă Moșteanu, care face parte din familia politică a ALDE la nivel european, ar putea veni cu mesaje și acțiuni din care „am avea numai de câștigat în raport cu cu ceea ce ne dorim ca țară în acest context european și transatlantic. Dacă nu, atunci să continue așa. Vor ajunge exact acolo unde sunt în momentul de față, la irelevanță politică și la un discurs extrem, extrem de ieftin, care le cauzează lor mai degrabă prejudicii de imagine și bineînțeles, și acestei țări”, a subliniat Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: