Aflat la finalul primului său mandat, deputatul Michael Gudu candidează pe listele PNL la alegerile parlamentare de la începutul lunii decembrie. Deși este preocupat și atent la nevoile oamenilor din zona pe care o reprezintă, acesta recunoaște că mai sunt încă multe de făcut în continuare.
„Am dat acel exemplu cu modificarea legislativă care le permite fermierilor să utilizeze terenul de care au nevoie fără să dea în judecată Consiliul Județean, ci printr-o simplă cerere. Avem nevoie de continuitate ca să facem ce ne-am propus”, a afirmat deputatul PNL, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
Orice modificare legislativă cere timp, a mai spus acesta, deci sunt motive obiective pentru care nu toate proiectele pe care ni le propunem sunt gata atunci când ne dorim.
„Este o lege la care țin foarte mult și care are un impact asupra unei populații însemnate, care nu se află neapărat numai în județul Tulcea sau în Dobrogea, ci și în Constanța. Este vorba de legea 154 pe 2021, prin care se acordă despăgubiri persoanelor persecutate de regimurile totalitare instalate în România între 1940 și 1945, din motive etnice. (…) Prin urmare, această lege, 154 pe 2021, deși există, este prorogată la începutul fiecărui an de aproape 3 ani de zile încoace, lucru la care m-am opus de fiecare dată”, a explicat Michael Gudu.
Numărul celor care ar trebui să beneficieze se micșorează de la an la an și,. În plus, nu este vorba doar despre locuitori din Dobrogea, ci și din zona Maramureșului, care, la fel, au fost strămutați pe criterii etnice.
„Și aici, alături de colegul meu din Maramureș, am fost cosemnatar al unor amendamente când s-a votat legea bugetului pentru ca această lege 154 să nu mai fie prorogată și să se găsească acea sursă de finanțare pentru a despăgubi persoanele aflate în această situație”, a subliniat deputatul PNL de Tulcea.
În ce privește cel mai mare pericol pentru țară și pentru județul pe care-l reprezintă, candidatul pentru un nou mandat la alegerile parlamentare enumeră războiul din Ucraina dar și, pe plan intern, o posibilă înțelegere între PSD și AUR.
CMF 11240002
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News