VIDEO Mihai Isac: Reintegrarea Transnistriei în R. Moldova, cu condiția desființării armatei ilegale de la Tiraspol

Mihai Isac, invitat Puterea Știrilor 27.08

Republica Moldova organizează, odată cu alegerile prezidențiale, referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană. În ce fel influențează chestiunea transnistreană acest parcurs esențial pentru țara vecină, am aflat de la Mihai Isac, analist de politică externă. Există o serie de speculații cu privire la modul în care ar putea fi integrată Republica Moldova în Uniunea Europeană, atâta timp cât există problema transnistreană, a afirmat analistul în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, amintind de modelul Ciprului, o țară dominată de etnici greci, parte a blocului comunitar. Pe de altă parte, există și R. Turcă a Ciprului de Nord, care nu face parte din Uniune.

„Este o problemă mult mai complexă decât se consideră, pentru că situația din regiunea transnistreană va fi influențat în mod direct și de modul în care se va termina conflictul dintre Rusia și Ucraina. Este clar că reintegrarea Transnistriei în spațiul constituțional al Republicii Moldova este dorită de către factorii europeni dar acest lucru nu se poate face decât prin acordarea unui statut de autonomie regiunii din est. (…) Federația Rusă a folosit și înainte amenințarea transnistreană pentru a-și consolida poziția în interiorul vieții politice în Republica Moldova. Reintegrarea electoratului din regiunea transnistreană în Republica Moldova va aduce un avantaj destul de mare pentru forțele politice proruse, având în vedere că electoratul din regiune este mult mai ușor de controlat și prezența sa la vot a avut anumite influențe, după cum spuneam și la alegerile anterioare. Este clar că este nevoie de conceperea unei strategii concrete a autorităților de la Chișinău pentru aducerea Transnistriei în spațiul constituțional, urmând desigur ca acești pași să fie făcuți și ca răspuns la necesitățile de securitate ale Republicii Moldova”, a explicat Mihai Isac.

Analistul a subliniat de asemenea faptul că orice reintegrare a Transnistriei în Republica Moldova trebuie să prevadă retragerea contingentului militar de ocupație rusă din regiune, demilitarizarea regiunii, desființarea forțelor armate ilegale ale regimului separatist de la Tiraspol. În plus, a mai spus Mihai Isac, e nevoie și de garanții sociale pentru regiunea respectivă, pentru că economia transnistreană este dependentă de gazul furnizat gratis de Federația Rusă.

„Până în acest moment, în ultimii 30 de ani, valoarea acestui gaz este de peste 10 miliarde de dolari. Deci este clar că și problema supraviețuirii economice a malului stâng al regiunii va trebui luată în considerare și, desigur, nu se poate permite menținerea unui regim oligarhic în regiune”, a încheiat Mihai Isac, analist de politică externă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: