VIDEO Nicolae Ciucă: România a devenit principala piață de export pentru R.Moldova

Sursa foto: Facebook / Nicolae Ionel Ciucă

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat miercuri la conferinţa ”Moldova-România: Capital Bridges”, organizată de Bursa de Valori Bucureşti şi Moldova Agroindbank, în cadrul căreia a reconfirmat sprijinul necondiționat al României pentru parcursul european al Republicii Moldova.

„Angajamentul nostru față de Republica Moldova este unul de netăgăduit, am sprijinit și vom sprijini prin toate deciziile noastre agenda europeană a Republicii Moldova. Mă refer la obținerea statutului de stat candidat și, desigur, la deschiderea negocierilor de aderare. Am fost de curând la Chișinău, (…), am avut întâlniri cu domnul președinte Igor Grosu, am avut întâlniri cu domnul prim-ministru. Toate au mers în direcția în care România se angajează și continuă să se angajeze necondiționat în a sprijini parcursul european al Republicii Moldova”, a subliniat în discursul său președintele PNL.

Acesta a adăugat faptul că este și un deziderat al țării noastre ca în final să ne regăsim împreună, România și Republica Moldova, în interiorul Uniunii Europene.

„Criza de securitate din regiune, generată de agresiunea Federației Ruse în Ucraina, ne-a obligat să reevaluăm amenințările externe și obligatoriu, să gândim strategii pe termen mediu și lung. Pe de altă parte, totuși, în aceste vremuri complicate avem datoria să rămânem optimiști și să generăm încredere și siguranță. Apreciez că în ultimii doi ani de zile s-au realizat legături puternice între România și Republica Moldova, au avut loc activități comune, de o parte și de alta a Prutului, activități politice și de la nivelul leadership-ului politic s-au generat semnale care, iată, au încurajat mediul economic și astăzi, putem, împreună, să gândim modul în care putem să întărim acest parteneriat economic și să consolidăm interconectarea piețelor de capital”, a spus Ciucă.

La forumul găzduit de Bursa de Valori, Ciucă a reamintit că în cei 10 ani de la semnarea acordului de asociere și liber schimb cu Uniunea Europeană, Republica Moldova a beneficiat de contribuția României, care a devenit primul partener comercial al Republicii Moldova. Acesta a amintit de creșterea schimburilor comerciale de la 1.000.000.000 euro în 2014 la 3 miliarde de euro în anul 2024 și de faptul că România a devenit principalul investitor în Republica Moldova, valoarea investițiilor ridicându-se la suma de patru sute de milioane de euro.

„Partidul Național Liberal este un partid care se adresează preponderent mediului de afaceri și ne-am angajat ca de la nivelul nostru să putem să sprijinim mediul de afaceri din România, să explicăm cât mai bine situația, posibilitățile, potențialul și oportunitățile de afaceri din Republica Moldova, astfel încât să se concretizeze, să se materializeze într-un fel toate demersurile politice. În plus, cred că este important și am vorbit și despre acest lucru la Chișinău, în acest context, este important să lăsăm deoparte divergențele politice pentru binele cetățenilor și pentru mediul de afaceri și pentru a aduce stabilitate în politică, dar mai ales în viața economică. Este un lucru pentru care ne-am angajat în fața cetățenilor din România și pe care vrem să îl respectăm și în viitor. Și despre această stabilitate și despre această lăsare de-o parte a divergențelor politice am vorbit, așa cum am menționat de fiecare dată când am avut ocazia, chiar și la Chișinău”.

Nicolae Ciucă a ținut să transmită, după participarea la eveniment, un mesaj de suflet la 106 ani de la unirea Basarabiei cu România:

„Ziua de 27 martie marchează primul moment istoric în care granița de pe Prut a fost ștearsă, iar Basarabia s-a unit cu România. În anul tulbure 1918, românii basarabeni au arătat lumii întregi că nimic nu îi poate despărți de țara-mamă, iar secolul de ocupație rusă nu le-a șters identitatea națională. Pe coordonatele lumii de azi, ne găsim iarăși în situația în care întindem o mână românilor de peste Prut. România este cel mai ferm susținător al Republicii Moldova în drumul său spre aderarea la Uniunea Europeană. Bucureștiul este din nou farul care ghidează Chișinăul în revenirea în lumea civilizată și ieșirea din sfera de influență a Moscovei.”

 

Articol susținut cu sprijinul PNL.

 

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL