VIDEO Prima reacție din PSD după ce Iohannis a anunțat retragerea sa din cursa NATO

Foto PS News

 

Klaus Iohannis a anunțat că se retrage din cursa pentru șefia NATO. Lucian Romașcanu, purtător de cuvânt al PSD a oferit, în exclusivitate, la Puterea Știrilor, o prima reacție în ceea ce privește decizia președintelui României.

“N-am avut o discuție la partid legată de acest subiect dar, în plan personal, pot să vă spun că orice poziție pe care am putea-o obține pentru România, indiferent cine ar ocupa-o, ar fi o onoare. Din păcate, nu a reușit România și domnul Iohannis să aducă susținerea necesară pentru numirea dumnealui în această poziție și este un act corect, cred eu, în acest moment, această decizie. Mai departe, vedem ce se întâmplă. Este, repet, o decizie care a venit natural, având în vedere susținerea pe care Rutte o are în acest moment în cadrul Alianței”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD.

Iohannis se retrage din cursa pentru șefia NATO

Președintele României, Klaus Iohannis, a decis să renunțe la cursa pentru șefia NATO. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), desfășurată joi, 20 iunie, la Palatul Cotroceni.

În ședința CSAT, Președintele României a informat că i-a anunțat pe aliații din cadrul NATO, la sfârșitul săptămânii trecute, asupra retragerii candidaturii sale pentru funcția de Secretar General al Organizației. Președintele Klaus Iohannis a solicitat membrilor Consiliului să se pronunțe cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru funcția de Secretar General al NATO, aceștia declarându-se în favoarea susținerii de către România a candidaturii premierului olandez„, a transmis Administrația Prezidențială.

Anunțul vine la o zi după ce șeful statului a susținut că va prezenta în cadrul ședinței CSAT poziția sa privind candidatura la şefia NATO. Amintim faptul că Ungaria și Slovacia și-au anunțat susținerea pentru Mark Rutte.

„Despre NATO, mai mult mâine. Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT, după aceea şi opiniei publice. Pot să vă asigur că mâine după-amiază veţi fi lămuriţi „, a declarat Klaus Iohannis miercuri, 19 iunie.

De asemenea, în cadrul ședinței CSAT, care a avut loc joi, 20 iunie, s-a hotărât ca România să trimită Ucrainei un sistem de rachete sol-aer PATRIOT.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: