VIDEO Robert Cazanciuc: Dependența este o boală, iar oamenii trebuie tratați ca pacienți, nu ca infractori

Robert Cazanciuc, invitat Puterea Știrilor 22.01

Legea Anastasia este un proiect complex, pe mai multe paliere, a explicat senatorul PSD, Robert Cazanciuc în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.

„Sunt cel puțin trei componente ale acestei legi. Această bătălie cu drogurile este ca bătălia unei cetăți unde traficul de droguri asediază cetatea și tu trebuie să ai anticorpi. Asta înseamnă poliție, servicii secrete, DIICOT, toată lumea care trebuie să împiedice traficul de droguri. Dacă drogurile trec de primul zid, trebuie să ai al doilea zid, respectiv educația și aici avem lucruri de făcut în familie, în școală”, a afirmat senatorul PSD, inițiatorul Legii Anastasia.

Oamenii trebuie să înțeleagă că, indiferent câtă voință ai, dependența este o boală de care nu scapi fără ajutor. De aceea este important sprijinul dat de stat, dar pentru asta instituțiile trebuie să fie pregătite.

„Dependența este o boală, iar oamenii trebuie tratați ca pacienți, nu ca infractori. De aceea mare parte din activitatea Agenției Naționale Anti-Drog a trecut de la Ministerul de Interne la Guvern și acum se setează o structură pentru tratarea dependenților ca pacienți, nu infractori. Sunt în cu toată lumea în momentul de față cu DIICOT, cu Guvernul, cu Poliția și încerc, cum spuneam, să facă această lege pe cele trei componente, în așa fel încât statul să aibă instrumentele adecvate pentru a-și proteja cetățeanul”, a subliniat Robert Cazanciuc.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: