Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că se urmăreşte să fie ”băgat la puşcărie” de un complet de la ICCJ făcut cu încălcarea legii.
”Vor să mă bage la puşcărie cu un complet făcut cu încălcarea legii. Legea spune că preşedinţii completelor sunt repartizaţi aleatoriu. ICCJ a adoptat o decizie prin care legea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2019. De ce? Ca să desemneze două complete nelegal. Vom contesta, sigur, dar tot la ei”, a spus Dragnea.
Mai mult, acesta a afirmat că nu crede că este vreo instanţă care să reziste la presiunile de condamnare a sa.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit pentru 8 octombrie data de desfăşurare a primului termen al apelului în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.
Autor
-
View all postsEste absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









