Zelenski anunţă noi numiri la vârful armatei

Sursă foto: president.gov.ua

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că a făcut încă cinci numiri militare de rang înalt, completând echipa de la vârful armatei după ce l-a numit săptămâna aceasta pe generalul-colonel Oleksandr Sîrski în funcţia de comandant al forţelor armate.

În discursul său video de sâmbătă seara, Zelenski a declarat că şi-a petrecut ziua întâlnindu-se cu conducerea militară şi cu guvernul. „Continuăm să repornim echipa de comandă şi control din cadrul forţelor de apărare. Acum, oameni care sunt cunoscuţi bine în armată şi care ştiu de ce are nevoie armata îşi asumă noi responsabilităţi. Sunt comandanţi de luptă din acest război, a căror experienţă va fi utilă la nivelul întregii armate”, a anunţat Zelenski

„Avem nevoie de o practică clară de lucru cu noile tehnologii. Există mai mult decât suficiente teorii, dar totul trebuie să funcţioneze în practică pentru îndeplinirea obiectivelor ucrainene şi al păstrarea maximă a vieţii soldaţilor noştr”, a spus preşedintele.

Astfel, ca adjuncţi ai comandantului-şef Oleksandr Sîrski au fost numiţi colonelul Vadim Suharevski, al cărui domeniu de expertiză sunt dronele, şi colonelul Andrii Lebedenko, specialist în inovare şi tehnologie militară.

Zelenski a mai spus că a aprobat numirea a trei generali de brigadă ca adjuncţi ai şefului Statului Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei – Volodimir Horbatiuk, care va conduce operaţiunile şi managementul, Oleksi Şevcenko, responsabil de logistică, şi Mihailo Drapati pe probleme de instruire.

„Toată experienţa reală a comandanţilor de luptă, a brigăzilor de luptă şi a unităţilor noastre, care au construit un sistem de înaltă calitate de pregătire a soldaţilor şi de evaluare şi analiză a operaţiunilor de luptă, trebuie să fie pusă în aplicare pentru succesul Forţelor de Apărare ucrainene”, a punctat Zelenski.

„Am avut o întâlnire detaliată şi amplă privind producţia ucraineană de arme şi muniţii – tot ceea ce producem deja şi ceea ce intenţionăm să producem: drone, proiectile pentru drone, artilerie şi muniţie, echipamentul nostru. Separat, dezvoltăm şi furnizăm grupuri mobile de foc. Şeful apărării, comandanţi, oficiali guvernamentali au sarcini clare pentru finanţare şi accelerarea contractelor. Tot ceea ce este planificat pentru acest an va fi finalizat”, a detaliat Zelenski.

Sîrski, anterior comandant al forţelor terestre, a fost promovat joi la comanda generală a forţelor armate ucrainene, care numără circa 800.000 de oameni. El a spus că dronele şi războiul electronic sunt exemple de noi tehnologii ce vor ajuta Ucraina să obţină victoria.

Ucraina nu a reuşit să recucerească un teritoriu semnificativ de la sfârşitul anului 2022 şi se confruntă cu o potenţială întrerupere a furnizării de ajutor militar din partea Statelor Unite, cel mai mare susţinător al său.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: