Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni, într-o conferință de presă, că Ucraina nu va ceda vreun teritoriu ca parte a unui acord de pace, întrucât legea țării nu permite acest lucru.
Liderul de la Kiev a declarat că Ucraina nu ia în considerare posibilitatea cedării vreunui teritoriu, întrucât acest lucru nu este permis de legislația țării, de dreptul internațional sau de principiile morale.
„Luăm în considerare cedarea vreunui teritoriu? Sincer să fiu, nu avem dreptul să facem acest lucru în conformitate cu legea – în conformitate cu legea Ucrainei, cu Constituția noastră sau cu dreptul internațional. Și nici nu avem dreptul moral să facem acest lucru”, a spus Zelenski, luni, într-o conferință de presă, notează Ukrainska Pravda.
Președintele ucrainean a mai subliniat faptul că Washingtonul caută în prezent soluții de compromis pentru a rezolva această situație, în timp ce Rusia face presiuni pentru ca Ucraina să cedeze, în cele din urmă, teritorii, ca parte a unui acord de pace.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









