Legea Punctelor Gastronomice Locale (PGL) a ajuns la promulgare
Proiectul de lege pentru înființarea şi funcţionarea Punctelor Gastronomice Locale (PGL) este mai apoape de a deveni realitate ajungand acum la promulgare după ce a fost adoptat de Camera Deputaților, care este for decizional. Dacă va fi promulgată, persoanele fizice sau juridice vor putea prepara și servi, mult mai simplu, după rețete specifice zonei, în […]
Ce salarii au muncitorii străini în România
Contingentul de muncitori străini care vor putea veni la muncă în România în 2024 va crește la 140.000, cu 40% mai mult față de pragul admis pentru acest an, respectiv 100.000. Cei mai mulți se angajează în retail, horeca, servicii, construcții, transport / logistică sau turism, pe poziții din segmentul entry level, care necesită maximum doi […]
Tichetele educaționale vor ajunge la beneficiari în prima jumătate a lunii decembrie
Peste 410 mii de copii vor primi, zilele următoare, tichetele educaționale cu care se pot cumpăra rechizite și haine. Este vorba despre micuții care se află în situații vulnerabile. Toate tichetele educaționale vor ajunge la cei peste 400 de mii de părinți și beneficiari până la mijlocul lunii decembrie – în prima parte a lunii […]
Doi palestinieni, descoperiţi într-un TIR condus de un ucrainean, prinşi la Giurgiu
Doi palestinieni care au încercat să intre în ţară ascunşi într-un camion condus de un cetăţean ucrainean încărcat cu pastă de tomate au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră de la Giurgiu. Ei doreau să ajungă în Germania. Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au transmis joi, că în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat […]
La Arad s-a deschis un nou spital de oncologie
La Arad s-a deschis, astăzi, un nou spital de oncologie, construit conform standardelor medicale europene. Prezent la inaugurare, vicepremierul Cătălin Predoiu a subliniat importanţa comunităţii în procesul de îngrijire a celor aflaţi în suferinţă. El a amintit că în trecut, mulţi pacienţi din zona Aradului erau nevoiţi să caute tratament în alte ţări, în timp […]
Ce vor cumpăra românii de Crăciun? Preferinţele în funcţie de generaţie
Pe măsură ce sezonul sărbătorilor se apropie, un sondaj realizat de Klarna, rețeaua globală de plăți și destinație de cumpărături bazată pe inteligență artificială, dezvăluie obiceiurile de cumpărare ale românilor în perioada Sărbătorilor, scoțând la iveală informații despre cadourile alese, cum sunt achiziționate și pentru cine. Datele arată că 61% dintre români au început sau […]
VIDEO Nicolae Ciucă, la lansarea Sistemului de Garanţie-Returnare: Avem 116 kg de ambalaje pe cap de locuitor
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat joi, la evenimentul de lansare a Sistemului de Garanţie-Returnare, că în fiecare an, în România avem aproximativ 116 kg de ambalaje pe cap de locuitor, din care se reciclează mai puţin de jumătate iar în Dunăre pe zi ajung aproximativ 4,2 tone de ambalaje. ”Este important să […]
Modificarea legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei din 1989
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale a României (CCR), joi, o sesizare de neconstituţionalitate asupra actului normativ privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au […]
Castelul-muzeu Dracula își deschide porțile pe 1 Decembrie
O familie cu tradiție în turism a construit cu fonduri proprii un muzeu dedicat lui Dracula, într-o zonă deosebit de ofertantă din punct de vedere al peisajelor, dar fără atracții turistice. Ajutat de poziționare, la poalele Cetății Poenari – a doua reședință a lui Vlad Țepeș -, castelul se dorește o modalitate de petrecere a […]
Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical: Pensionarii își vor primi pensiile la timp
Angajații Caselor de Pensii au decis suspendarea protestelor, au anunțat aseară reprezentanții Blocului Național Sindical, după ce au avut o întâlnire cu premierul și cu miniștrii finanțelor și muncii. Despre acest subiect a vorbit, în emisiunea Apel matinal, Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical. Angajații Caselor de Pensii au decis suspendarea protestelor, au anunțat aseară […]