Investigație RISE: Flota rusă din R. Moldova

Sursă foto: rise.md

Pe 4 iulie 2024, din portul rusesc Ust Luga de la Marea Baltică a ieșit tankerul petrolier Torex. Cu o capacitate de peste 100 de mii de tone, este încărcat cu petrol și ține calea spre un port din India, unde ar urma să ajungă pe 5 august, după ce a trecut prin Canalul Suez. Tankerul navighează sub pavilionul Insulelor Cook, o țară insulară din Pacificul de Sud, însă managementul lui este asigurat de o firmă din Chișinău. Torex este doar unul dintre zecile de petroliere gestionate de companii din Republica Moldova şi care fac parte din așa-numita „flotă din umbră” a Rusiei, modalitate prin care Kremlinul încearcă să evite sancțiunile internaționale impuse ca urmare a atacului asupra Ucrainei. RISE Moldova a identificat mai multe companii moldoveneşti care au ajuns să joace un rol important în transportul maritim de petrol rusesc. Acestea sunt controlate de persoane interpuse, unele dintre care au lucrat sau lucrează la firme şi organizaţii controlate de Dorin Damir.

Unele date denotă că, în ultimele 6-7 luni, până la 2% din petrolul rusesc a fost transportat cu petroliere a căror management este asigurat de firme moldoveneşti care nici măcar nu au angajaţi în R. Moldova.

Majoritatea acestor petroliere sunt incluse în aşa-zisă „flotă din umbră” a Rusiei (Russia’s Shadow Fleet), din care în primul trimestru al 2024 făceau parte peste 400 de tankere. Printre ele sunt și 12 tankere deţinute de companii din offshorul Insulele Seychelles, dar la care managementul este asigurat de patru companii din R. Moldova.

Numărul petrolierelor „moldoveneşti” depăşeşte, însă, 23 de unităţi, ceea ce presupune aproape 6% din „flota din umbră” a Rusiei. Dar dacă e să dăm crezare afirmaţiilor unei companii care susține că operează cu o flotă de 50 de tankere, apoi de fapt ar putea fi vorba de circa 70 de tankere, o flotă destul de impresionantă.

„FLOTA DIN UMBRĂ”, CALEA KREMLINULUI DE A EVITA SANCȚIUNILE INTERNAȚIONALE

Autorii studiului Illuminating Russia’s Shadow Fleet, elaborat de o firmă de consultanţă din Israel care analizează fenomenul „flotei din umbră”, susţin că este vorba despre petroliere care desfășoară comerț clandestin cu mărfuri sancționate, folosind diverse metode de a masca originea acestora.

Această flotă utilizează o varietate de practici maritime înșelătoare (deceptive shipping practices – DSP), inclusiv metodologii statice și dinamice. Acestea includ activități întunecate, dezactivarea intenționată a sistemului de identificare automată, manipularea sistemului de navigație prin satelit (GNSS) și multe alte practici. Flota se caracterizează prin structuri de proprietate slabe și utilizarea mai multor pavilioane de conveniență pe perioade scurte de timp.

Dimensiunea acestei flote a fluctuat substanțial cu fiecare nouă reglementare publicată și, cu atât mai mult, ca urmare a interzicerii petrolului din Rusia și a plafoanelor de preț. Firma israeliană a identificat aproximativ 1.300 de nave ale „flotei din umbră”. De regulă, aceste nave au fost preluate de companii nou create, precum și își schimbă constant pavilionul, totul pentru a ascunde adevărații proprietari și de a crea impresia că respectă sancțiunile internaționale.

Firmele moldovenești identificate au mai multe asemănări şi conexiuni între ele. În primul rând, au fost înregistrate după 24 februarie 2022, ziua când Rusia a început războiul activ în Ucraina; au în denumire, de regulă, cuvintele „Ship Management”, „Shipping”, sau „Shipmanagement”; au aceleaşi adrese juridice; au administratori şi fondatorii afiliaţi şi, de cele mai dese ori, aceleaşi cifre şi greşeli din notele informative la situaţiile financiare. Mai dificil a fost să aflăm cine, de fapt, este beneficiarul final al schemei.

Benjamin HILGENSTOCK, Senior Economist la Kyiv School of Economics Institute: ”Şi pentru noi este o provocare să identificăm cine este proprietarul real al acestor vase, pentru că deseori ele sunt înregistrate în jurisdicţii de unde nu este disponibilă informaţia sau bazele de date nu sunt deschise şi nu poate fi găsită informaţia [respectivă].

SURORILE PETROLISTE

Primul grup, de 4-5 firme, au ca fondatori şi administratori oficiali două surori gemene: Irina Oprea şi Cristina Gaiduc.

KSN Shipmanagement SRL a fost înregistrată la nicio lună de la atacul Rusiei asupra Ucrainei. Fondator şi administrator a fost iniţial Alina Samson, care apare ca fondatoare şi la alte firme ce operează tankere petroliere. De la finele lunii mai 2023, unic asociat şi administrator devine Irina Oprea, una dintre surori.

Firma are un capital social de 500 lei, iar principalul gen de activitate este „repararea şi întreţinerea navelor şi bărcilor”, după cum indică în rapoartele anuale şi notele informative depuse la Biroul Naţional de Statistică (BNS). Administraţia companiei mai menţionează că, în 2022, nu a avut activitate economică, iar în anul 2023 a avut pierderi de o mie de lei şi a împrumutat de la fondator circa 22 de mii de lei.

Cu toate că nu are oficial niciun angajat în R. Moldova, firma apare în mai multe rapoarte şi articole internaţionale precum că ar deţine câteva petroliere. Astfel, un portal din Singapore specializat în monitorizarea navigaţiei maritime, atestă într-o anchetă din februarie 2023, dedicată „flotei din umbră”, că KSN Shipmanagement SRL ar controla petrolierul New Global, aflat sub pavilion panamez şi cu un tonaj de 159.016 tone. Potrivit datelor unui alt portal specializat, firma este manager-tehnic/operator la alte trei petroliere: Caruzo, Raven şi Torex (fost M.T. Karachi).

CE ESTE MANAGEMENTUL MARITIM?

Companiile de management al navelor sunt de câteva feluri și atribuțiile lor depinde de contract, explică Igor Zaharia, directorul Agenţiei Navale a Republicii Moldova.

Managementul comercial asta e când [compania] exploatează nava din punct de vedere economic – încheie contracte de navlosire cu destinatarii mărfii, asigură logistica etc. Şi este managementul operaţional. Aceasta, conform codului de siguranţă a navigaţiei, îndeplineşte toate procedurile ca echipajul şi nava să fie exploatate în siguranţă. Adică îl dotează cu tot ce trebuie, asigură cu programe şi management intern, asigură legătura cu echipajul. Mai pe scurt, tot ce este legat de siguranţa navigaţiei.

Zaharia menţionează că în Moldova există reglementări privind managementul navelor, dar acesta se referă doar la cele care sunt sub pavilion moldovenesc şi nu se referă la companiile care sunt înregistrate în R. Moldova, dar operează nave aflate sub pavilioanele altor țări.

Experţii de la Kyiv School of Economics Institute (KSE Institute) au constatat că firmele din R. Moldova nu doar asigură managementul petrolierelor, dar sunt responsabile şi de securitatea lor, obţin contracte şi sunt cele care decid asupra itinerarului navei.

21 DE MILIOANE DE DOLARI PENTRU UN PETROLIER

Numele petrolierului Torex apare la începutul anului 2023 cu fosta denumire, de M.T. Karachi, într-o știre care anunţa că filiala unei corporații pakistaneze a scos nava la vânzare. Ulterior, corporaţia pakistaneză a raportat această tranzacţie, anunţând că a vândut tankerul vechi (lansat în 2003) contra sumei de peste cinci miliarde de rupii pakistaneze (circa 21 milioane dolari, la cursul de la începutul anului 2023).

RISE a găsit alte două firme care au aceleaşi adrese juridice şi care la fel au nume similare, iar domeniul de activitate indicat este „activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management”. Ambele companii sunt asociate cu surorile Oprea-Gaiduc.

Cea de-a doua companie, KSB Shipmanagement SRL, este înregistrată la finele lunii septembrie 2022 și are un capital social de 1.000 de lei. Ca şi în cazul primei companii, raportul anual şi nota informativă arată că nu au fost angajaţi oficiali, nu au avut activitate economică şi au declarat pierderi de două mii de lei.

În registrul companiilor din Panama, KSB Shipmanagement SRL figurează ca operator şi manager-tehnic la petrolierul Silver. Este vorba despre un tanker vechi, construit în 1999 şi care de-a lungul celor 24 de ani de activitate şi-a schimbat de câteva ori denumirea, dar şi pavilionul – din Liberia în Panama.

O altă firmă similară, înregistrată la Chișinău, la sfârşitul anului trecut, se numește ITD Shipmanagement SRL. Asociatul unic şi administrator al acesteia este Cristina Gaiduc, sora Irinei Oprea. Conform rapoartelor depuse la BNS, firma a fost înființată cu un capital social de 2.000 de lei. Şi această firmă nu a avut angajaţi, iar ca domeniu de activitate este indicat „Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management”. Pierderile firmei pentru anul 2023 au fost de peste 18 mii de lei.

Firma ITD Shipmanagement SRL figurează, însă, ca manager-tehnic la petrolierul Cedars. Acesta este sub pavilion panamez, are un tonaj de 159.034 tone şi a fost lansat la apă în 2003.

Firmele sunt, însă, înregistrate la o altă adresă din Chişinău decât primele două, într-un bloc nou. În acest bloc, mai funcţionează o altă firmă cu un nume similar, dar cu acelaşi gen de activitate. Este vorba despre MNS Shipping SRL.

FIRMA FANTOMĂ

MNS Shipping SRL a fost înregistrată în mai 2023 şi nu a avut activitate până la sfârşitul anului trecut, potrivit rapoartelor depuse la BNS. Cu toate acestea, compania figurează în rapoarte şi articole internaţionale ca fiind manager-tehnic la petrolierul Protaras (fost Alexia), lansat la apă în anul 2000. Este vorba despre un alt petrolier, sub pavilion panamez, cu o capacitate de 106.570 tone. Firma din Chişinău are aceleaşi date de contact ca ITD Shipmanagement, adică una dintre companiile la care administrator este Cristina Gaiduc.

Cele patru companii – KSN, KSB, ITD şi MNS – sunt înregistrate pe adrese diferite din Chişinău, dar au domenii de activitate şi rapoarte financiare identice. Totodată, adresele juridice ale firmelor coincid cu sediile unor firme asociate cu Dorin Damir.

Dorin DAMIR: ”Nu cunosc. Despre ce tankere vorbiți? Eu nu sunt în domeniu şi nu cunosc acest domeniu.

MNS Shipping este fondată de un oarecare Dorian Crîșmăru, care în perioada 2019-2020 a figurat drept fondator la mai multe firme înregistrate la aceeaşi adresă, în acelaşi apartament cu alte câteva zeci de companii care au activităţi diverse, de la transporturi rutiere, servicii pentru clădiri, construcții şi finisare, până la activități de arhitectură, contabilitate și audit, dar și curăţenie şi alte activităţi de curăţenie. Tot în acest apartament, era înregistrată şi o firmă la care asociat era Dorin Damir, condamnat recent la trei ani şi patru luni cu suspendare, într-un dosar de fals în acte publice. Damir este cumătrul şi prietenul apropiat al lui Vladimir Plahotniuc, ex-lider al Partidului Democrat din Moldova. De-a lungul anilor, Damir a fost promovat în funcţii publice şi afaceri, în paralel cu prietenul său, ajungând vicepreședinte la Asociația Patronală a Metalelor și președinte al Asociației FEA, cu activități în box şi lupte.

Conform rapoartelor anuale şi notelor informative depuse la BNS, cele patru firme au fost înregistrate ca mici întreprinderi şi au beneficiat de facilități fiscale din partea statului.

PRIMELE COMPANII DE MANAGEMENT AL NAVELOR

O firmă similară, care a gestionat petroliere ruseşti sancţionate, a fost înregistrată în R. Moldova în 2014. Este vorba despre RG Shipping Management SRL, companie care se mai numește şi Aliot. Firma nu mai figurează în registrele publice, dar a fost închisă abia în februarie 2024.

Una dintre cele mai longevive companii care operează din R. Moldova şi are activitate similară este TSC Global Logistic SRL, fondată în decembrie 2018. Firma este administrată de Alinei Samson, care a figurat şi ca administrator al KSN Shipmanagement. Potrivit unui portal internaţional de navigaţie, TSC Global Logistic figurează ca operator tehnic la un alt petrolier inclus în „flota din umbră” a Rusiei, denumit Criti. Este un petrolier lansat la apă în 2000, care navighează sub pavilion panamez, iar în 2019 a avut probleme de siguranţă a navigării, fapt constatat de inspectorii din Singapore.

Compania a fost înființată în apartamentul unui bloc vechi de pe str. Sarmizegetusa, acolo unde mai sunt înregistrate alte câteva firme de consultanță și asigurări, dar și o firmă de pe urma căreia s-a început, în anii 2000, dosarul „Laundromat”, despre spălarea a 22 de miliarde de dolari prin intermediul justiţiei moldoveneşti şi bănci din Europa. Administratorul și fondatorul TSC Global Logistic, Alina Samson, figurează și la o altă companie de consultanță și audit, fondată de două persoane care în 2010, împreună cu soțul Alinei Samson, au creat o altă firmă similară. Aceasta din urmă a fost radiată în 2016.

Firma TSC Global Logistic mai figurează la o adresă de pe strada Sprâncenoaia din Chişinău, care se intersectează cu str. Sarmizegetusa. Pe această stradă se află casa părintească a lui Dorin Damir, unde a locuit în tinereţe.

Potrivit datelor de la Biroul Naţional de Statistică, o altă firmă cu activitate similară este FMT Shipping SRL, fondată la începutul anului 2019 şi înregistrată pe aceeaşi adresă cu o companie a soţului Alinei Samson, administratorul TSC Global Logistic SRL. FMT Shipping SRL este administrată de un oarecare Alexandru Ioniţă, care de-a lungul anilor a figurat în calitate de fondator şi administrator la alte 11 companii, dintre care doar două mai sunt active. În prezent, FMT Shipping SRL are ca asociat unic un offshore din Belize, cu denumirea FMT Group Ltd. În documentele depuse la BNS, este indicat faptul că firma FMT Shipping SRL are un singur angajat şi activează în „domeniul activităţilor de consultanţă pentru afaceri şi management”. Aceasta a indicat pentru anul 2023 un profit net de circa 12 mii de lei.

De menționat că asociatul unic al acestei firme a fondat în februarie 2023 o altă firmă – MSP Shipmanagement SRL – înregistrată într-un apartament de pe strada Sprâncenoaia. Administrator al acestei firme figurează Olesea Gaidău, care din 2018 activează în calitate de administrator la cinci firme, una dintre care se ocupă de activități de turism și alimentație publică.

Analiza notelor informative de la Biroul Național de Statistică, depuse de aceste companii, demonstrează însă faptul că, în pofida activității menționate în rapoartele internaționale, toate firmele au declarat că nu au angajaţi şi că nu au activitate economică.

Totuşi, cele două firme gestionate de soțul Alinei Samson şi Olesea Gaidău au înregistrat profituri mici și au raportat existența unui angajat la sfârşitul anului 2023.

Având în vedere că surorile Oprea-Gaiduc au domicilii în Republica Moldova, dar nu au afaceri înregistrate pe numele lor, RISE i-a sunat pe părinții acestora pentru a le oferi o oportunitate de a comenta subiectul investigației. Irina Oprea, însă, a răspuns că nu dorește să vorbească.

Jurnaliștii i-au sunat și pe Alina Samson și Alexandru Ioniță, cei care administrează mai multe firme implicate în activitatea „flotei din umbră” a Rusiei, dar cei doi nu au răspuns la telefoane.

Iar în privința celorlalte trei firme, au expediat o scrisoare pe adresele oficiale indicate în rapoartele financiare depuse la BNS, dar până la momentul publicării acestui material nu au primit vreun răspuns.

FUNCȚIONARII DESPRE MANAGEMENTUL NAVELOR

Igor ZAHARIA, Directorul Agenției Navale a Republicii Moldova: ”Din punctul nostru de vedere, acestea sunt, mai mult ca sigur, scheme criminale, când sunt implicate companii de tip offshore, pentru că offshore-urile permit ascunderea adevăraților beneficiari. Și aici, în cele mai dese cazuri, nu este implicată Republica Moldova, dar poate fi implicat un cetățean moldovean. Acesta a fost folosit pentru a înregistra compania sau pentru a „legaliza” prin aceste companii nişte scheme, care ulterior au fost folosite în alte jurisdicții”.

În pofida crizei petroliere, R. Moldova are astăzi doar două companii de transport maritim înregistrate oficial – firma de stat a Republicii Moldova „NAVROM” și o altă companie privată. Restul companiilor de management al navelor sunt înregistrate pe numele unor cetățeni ai Republicii Moldova, dar operează în afara granițelor, iar adesea sunt doar scheme de acoperire pentru tranzacțiile internaționale, fie ele legale sau ilegale.

Toate aceste firme au fost înființate după 24 februarie 2022, când a început invazia rusă în Ucraina, și sunt legate între ele prin administratori, fondatori, și adrese juridice comune, dar și prin legături cu alte companii asociate cu Dorin Damir. Acesta din urmă, în pofida condamnării sale recente la închisoare cu suspendare, pare să fie implicat indirect în gestionarea acestor firme, fie prin intermediul unor asociați, fie prin legături de rudenie și afaceri anterioare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: