Alăturându-se altor țări europene, Franţa a anunțat că va trimite mijloace de combatere a dronelor în Danemarca, pentru o securitate suplimentară, după ce țara a fost survolată de drone neindentificate, cu ocazia a două importante reuniuni europene, preconizate pentru miercuri şi joi, relatează AFP.
„Un detaşament interarme a fost desfăşurat temporar în Danemarca. Acest detaşament, deja operaţional, este compus din 35 de persoane, un elicopter Fennec şi mijloace active anti-dronă”, potrivit unui comunicat al Ministerului francez al Apărării.
Suedia şi Germania au promis la rândul lor că vor trimite capacitați anti-drone, pentru a sprijini apărarea daneză.
Danemarca va găzdui miercuri un summit al liderilor Uniunii Europene, iar joi o reuniune la nivel înalt a Comunităţii Politice Europene, care numără 47 de membri. Guvernul danez a declarat că a sporit securitatea cu ocazia acestor evenimente după incursiunile unor drone neidentificate în apropierea unor obiective sensibile precum aeroporturi sau baze militare.
Danemarca a interzis zborurile dronelor civile pe teritoriul său, începând de luni, pentru a asigura securitatea reuniunilor europene, a anunţat duminică Ministerul Transporturilor.
Aceste survoluri de drone deasupra Scandinaviei au loc în contextul unor recente incursiuni aeriene ruseşti în spaţiul aerian al unor ţări membre ale NATO, între care Polonia, România şi Estonia, notează AFP.
Suedia va sprijini Danemarca cu capabilităţi militare anti-drone
Anunțul a făcut luni de către premierul suedez Ulf Kristersson, citat de Reuters.
Acesta a scris pe X că Suedia va trimite sisteme Counter UAS şi că ţara sa a expediat separat duminică, „câteva” sisteme radar către Danemarca.
„Totul indică Rusia”, a declarat luni Kristersson cu privire la dronele care au fost observate în Danemarca și Norvegia.
„Probabilitatea ca Rusia să vrea să le transmită un mesaj ţărilor care susţin Ucraina este destul de mare”, însă „nimeni ştie”, a declarat acesra la postul TV4 premierul suedez. „
„Avem confrmarea” faptului că dronele care au pătruns în spaţiul aerian polonez, la începutul lui seprembrie, erau ruseşti, a subliniat el.
În Danemarca şi Norvegia „totul indică (Rusia), însă toate ţările sunt prudente atunci este vorba despre a arăta cu degetul o ţară, dacă nu sunt sigure. În Polonia, ştim că despre asta este vorba”, a declarat el.
Drone au fost văzute deasupra unor instalaţii militare daneze sâmbătă seara, a doua zi consecutiv.
Rusia este acuzată că duce un război hibrid împotriva ţărilor care susţin Ucraina – prin operaţiuni clandestine, acţiuni de ingerinţă digitală sau prin testarea capacităţii de reacţie a apărării militare, cu scopul de a destabiliza sau testa Europa şi NATO.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News