Atentat cu bombă în Turcia: doi morți și un rănit

Doi soldați au fost uciși,iar un altul a fost rănit, după ce o bombă fost plasată pe marginea drumului și detonată de militanți kurzi, care a lovit un vehicul militar.

Incidentul s-a produs miercuri în sud-estul majoritar kurd al țării, au anunțat surse din securitate, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Bomba a fost detonată de la distanță în timp ce vehiculul trecea pe o autostradă în apropiere de Siirt, în sud-estul Turciei.

Membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) iau la țintă frecvent mașinile și camioanele militare și ale forțelor de securitate cu bombe plasate pe marginea drumului.

Potrivit sursei citate,au fost declanșate operațiuni susținute din aer pentru a-i viza pe militanți în regiune.

Sud-estul țării în principal kurd a fost zguduit de unele dintre cele mai grave lupte de la apogeul insurgenței în anii 1990.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: