Avertismentul Regelui Cioabă pentru liderii comunităţilor rome: „Partidele extremiste ne-au dus în robie”

Sursa: romaniatv.net

Dorin Cioabă, cunoscut ca regele internaţional al romilor, i-a îndemnat, vineri, pe liderii politici şi ai organizaţiilor acestei comunităţi să nu facă alianţe electorale cu partidele extremiste şi să nu îşi mai spună „ţigani”.

„Doar câteva intervenţii aş vrea să am asupra a ceea ce se discută în mediul online, în ultima perioadă de timp, şi anume despre viitoarele alegeri, despre viitoarele viitoarele alianţe, despre cum înţeleg organizaţiile romilor să ajute comunitatea şi să obţină un cât mai bun scor electoral. Însă trebuie precizat că în acest spaţiu virtual, s-au auzit foarte multe lucruri care dăunează foarte grav comunităţii noastre de romi. Noi suntem romi şi romi vrem să rămânem. Organizaţiile noastre nu sunt organizaţii ale ţiganilor, ci organizaţii ale romilor”, a afirmat Dorin Cioabă, într-un mesaj video transmis jurnaliştilor.

El a amintit de demersurile făcute în ultimile decenii pentru a fi folosită pentru această comunitate denumirea oficială de „romi”, nu cea de ”ţigani”.

De asemenea, Cioabă i-a avertizat pe liderii politici ai romilor să nu facă alianţe electorale cu partidele extremiste, pe care le-a comparat cu un „măr otrăvit”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: