CE dă asigurări că vor continua discuţiile referitoare controalelor la frontierele terestre ale României şi Bulgariei

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: X

Bulgaria şi România devin state membre ale spaţiului Schengen la 31 martie. De la această dată normele Schengen (inclusiv cele referitoare la eliberarea vizelor Schengen) se vor aplica în ambele ţări, iar controalele la frontierele aeriene şi maritime interne vor fi eliminate, anunţă sâmbătă Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Aderarea la spaţiul Schengen a celor două state membre, o concretizare a deciziei istorice a Consiliului din decembrie 2023, aduce o extindere semnificativă a celui mai mare spaţiu comun din lume fără controale la frontierele interne, sporindu-i atractivitatea. Preşedinta Comisiei Europene şi alţi membri ai Executivului UE au salutat şi au felicitat cele două ţări pentru această realizare şi au dat asigurări că discuţiile din cadrul Consiliului vor continua anul acesta în vederea eliminării controalelor şi la frontierele terestre interne.

„Ziua de mâine marchează o dată importantă: Bulgaria şi România se alătură familiei Schengen. Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime. Acesta este un mare succes pentru ambele ţări. Şi un moment istoric pentru spaţiul Schengen – cel mai mare spaţiu de liberă circulaţie din lume. Împreună, construim o Europă mai puternică şi mai unită pentru toţi cetăţenii noştri”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată într-un comunicat de presă publicat de Reprezentanţa sa în România.

La rândul său, Margaritis Schinas, vicepreşedinte pentru promovarea modului nostru de viaţă european, a declarat că aderarea României şi Bulgariei fortifică spaţiul Schengen, atât de emblematic pentru stilul nostru de viaţă european, în beneficiul pieţei interne, al economiilor şi al cetăţenilor europeni pretutindeni. El a felicitat cele două ţări pentru munca susţinută şi pentru această realizare ”nu doar meritată, ci şi prea îndelung aşteptată” şi a afirmat că ”vom continua să înaintăm împreună.”

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL