Chiriile ajung să fie jumătate din salariu

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Românii cheltuie o mare parte din veniturile lunare pe chirii. Acestea s-au scumpit în ultimul an, în medie cu 20%. Aşa au ajuns braşovenii să plătească peste jumătate din salariul mediu ca să locuiască în chirie, într-un apartament cu 2 camere. Experţii în imobiliare spun că şi în perioada următoare chiriile vor creşte, deşi piaţa înregistrează o revenire a interesului pentru achiziția de locuințe.

Thomas este în primul an la Psihologie. Stă în Bucureşti cu chirie şi se consideră norocos că îl ajută părinţii cu cheltuielile lunare. Numai pe cazare dă 300 de euro.

Pe salariu minim pe economie nu aş supravieţui. Nu m-aş descurca. Pe salariu mediu ar fi altă discuţie, dar şi în cazul ăla strict cheltuielile necesare.

Şi nu este singurul în această situaţie.

La un salariu mediu e destul de mult. Eu plătesc mai puţin decât piaţa, dar e destul de mult. Mă descurc. Nu ies săptămânal în oraş.

Chiriile s-au scumpit cu 20% numai în ultimul an, iar creșterile salariale nu au putut ține pasul cu aceste majorări.

Mădălina Chiţu, jurnalist TVR: Braşovenii rămân fără cel puţin jumătate din salariu, după ce îşi plătesc chiria unui apartament de 2 camere. Cine stă în chirie la Cluj-Napoca dă proprietarului spre 45% din câştiguri. În schimb, Timișoara rămâne cel mai accesibil oraș din perspectiva venituri versus chirie. Acolo doar o treime din venituri merg în această direcţie.

Totuși, pentru mulţi chiria rămâne o opţiune, în detrimentul unui credit ipotecar.

Daniel Crainic, director marketing, platformă imobiliară: Încă din 2022, odată cu izbucnirea conflitului din Ucraina, am văzut o scădere a interesului pe vânzare. Am asistat la o inflaţie foarte ridicată şi la ratele dobânzilor la un nivel pe care nu l-am mai întâlnit.

Au fost însă investitori care au cumpărat zeci de apartamente tocmai pentru a le închiria.

Dan Duţă, agent imobiliar: Nu au fost predate foarte multe locuinţe în ultimul an şi, cu siguranţă, chiriile vor mai creşte în perioada următoare. În continuare, garsonierele sunt cele mai căutate.

Chiriile au început să crească din 2019, la nivelul întregii Uniunii Europene, după cum arată datele Eurostat. In ţări precum Ungaria, Estonia, Luxemburg sau Austria scumpirile trec de 150%.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL