Ciolacu: Avem, până la 1 iunie, comasările de făcut, prin ordonanţă de urgenţă va fi modificat Codul administrativ

Sursă foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că, până la 1 iunie, trebuie făcute demersurile pentru a putea fi comasate alegerile europarlamentare cu cele locale pe 9 iunie. Premierul a adăugat că modificarea Codului administrativ va fi făcută prin ordonanţă de urgenţă, nu prin proiect, ca să devină lege.

„Chiar astăzi avem coaliţie. Ordonanţă de urgenţă. Devine lege”, a afirmat Marcel Ciolacu, marţi la Parlament, întrebat despre modificarea Codului administrativ pentru a nu îngrădi dreptul de a fi ales, în contextul comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale pe data de 9 iunie.

Chestionat ce măsuri bugetare vor mai fi aprobate, liderul PSD a răspuns: „Nu este corect faţă de colegii de coaliţie să discutăm cu presa înainte de a discuta în coaliţie”.

Întrebat mai departe dacă sunt, în momentul de faţă, restanţe din partea unor ministere pe anumite proiecte, premierul a replicat: „Avem, până la 1 iunie, comasările de făcut”.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, după un eveniment, că marţi are loc o nouă şedinţă a coaliţiei, de la ora 16.00, cele două partide urmând să aibă discuţii privind lista comună PSD-PNL la europarlamentare şi ce femeie va fi cap de listă.

Liderul PNL Nicolae Ciucă a precizat, recent, că „rămân câteva luni de mandat care, în conformitate cu prevederile legii, actuali aleşi trebuie să îşi ducă mandatele până la capăt”.

„Este nevoie de o corelare între ceea ce înseamnă alegerea la 9 iunie, ducerea mandatului până la final. Trebuie să ne referim şi la faptul că în România alegerile pentru primari, consilieri locali, consilii judeţene au avut loc în luna iunie şi, odată cu pandemia, s-a produs acest decalaj. Ca atare, şi acolo sunt câteva elemente care trebuie recalibrate. În felul acesta, la nivelul specialiştilor pe administraţie vom avea analize şi propuneri în ceea ce înseamnă modificarea Codului administrativ”, a declarat Nicolae Ciucă, în conferinţa de presă în care a fost anunţată comasarea alegerilor.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: