Cum explică Nuclearelectrica bonusurile de 800 de milioane de euro din contractul pentru Reactoarele 3 și 4

Sursa foto: Pexels

Managerii asocierii de companii care vor realiza servicii de inginerie şi servicii de management de proiect, la Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, vor primi bonusuri de performanță estimate la 800 de milioane de euro. Această sumă se regăsește în contractul de 3,1 miliarde de euro semnat, vineri, la COP 29, în Baku. Contactați de HotNews, reprezentanții Nuclearelectrica spun că bonusurile au fost introduse „pentru a motiva contractantul să își atingă obiectivele”. 

Nuclearelectrica precizează că valoarea bonusurilor reprezintă 8% din costul total al proiectului pentru Reactoarele 3 și 4. Ceea ce înseamnă că proiectul este estimat, în acest moment, la 10 miliarde de euro. Suma este mai mare față de estimările precedente ale reprezentanților Nuclearelectrica și Ministerului Energiei, care vorbeau despre 7 miliarde de euro.

Contractul pentru inginerie și servicii de management se întinde pe o perioadă de 9 ani, în urma căruia se va lua decizia dacă și cum începe construirea celor două reactoare.

Există posibilitatea ca abia în 2033 să înceapă lucrările de construire, potrivit specialiștilor din energie. Există, de asemenea, și varianta de a nu fi luată decizia de construire.

Energonuclear, companie de stat deținută integral de Nuclearelectrica, a semnat, vineri, un contract de 3,16 miliarde de euro pentru serviciile de inginerie, achiziții și management (EPCM), cu o asociere formată din companii din SUA, Canada și Italia.

Mai exact, contractul a fost semnat cu asocierea FCSA formată din companiile controlate de americani Fluor B.V., Fluor Energy Transition Inc. Wilmington, Sucursala București Branch, S&L Engineers, Ltd. şi Sargent & Lundy Energie SRL, canadienii de la Candu Energy Inc. și italienii de la Ansaldo Nucleare.
Bonusurile de 800 milioane de euro vor fi plătite Asocierii FCSA JV – Fluor Corporation, Candu Energy, Ansaldo Nucleare și Sargent&Lundy, a transmis Nuclearelectrica, la solicitarea HotNews. Un document al Nuclearelectrica arată că este o „componentă de stimulare a performanţei activităţii de management al consorţiului prin acordarea unor bonusuri”.

„Această practică este una uzuală, în acest tip de contracte, și este utilizată, pe baza de bune practici internaționale, pentru a motiva contractantul să își atingă obiectivele setate cu respectarea timpilor de lucru, fără întârzieri, implicit fără escaladări de costuri”, a răspuns Nuclearelectrica, la solicitarea HotNews.

Potrivit companiei, valoarea finală a bonusurilor încasate va fi corelată cu „atingerea indicatorilor de performanță ai Proiectului (ex: încadrare în graficul de implementare, calitatea lucrărilor, încadrare în bugetul estimat etc.)”.

Bonusurile vor fi calculate anual pe baza indicatorilor de performanță stabiliți. La finalul contractului va exista o regularizare a acestor valori pentru a reflecta exact gradul de îndeplinire a obiectivelor, prin urmare suma aferentă bonusurilor este o estimare maximală la acest moment, raportată la costul total al proiectului.

„În conformitate cu Nota destinată informării acționarilor SNN, Contractul EPCM (Inginerie, Procurare şi Management al Construcţiei) prevede două faze, calibrate la etapele prevăzute în Strategia de implementare a Proiectului, respectiv LNTP (având o componentă fixă şi o componentă variabilă) şi FNTP (având o valoare estimată iniţială, pe bază de cost rambursabil, precum şi o componentă de stimulare a performanţei activităţii de management al consorţiului prin acordarea unor bonusuri, în cuantum de 8% din Costul Total al Proiectului”, transmite Nuclearelectrica.

Potrivit acestuia, costul total va fi determinat la finalul etapei LNTP. Potrivit unui document al companiei, această etapă, care constă în servicii inițiale de inginerie și management, va dura 2 ani.

„Costul total al Proiectului va fi determinat la finele Etapei LNTP, consorțiul urmând să furnizeze o estimare de cost a Proiectului de clasă 3/2 conform sistemului de clasificare AACE (Association for the Advancement of Cost Engineering), cu un grad de acuratețe de la -10% până la +20%. Această valoare actualizată va sta la baza actualizării modelului financiar, determinării prețului de exercitare („strike price”) şi luării deciziei de investire pentru intrarea în Etapa FNTP.

Așadar cele 800 mil euro nu reprezintă 25% din valoarea EPCM (estimat la 3,2 mil euro), ci 8% din Costul Total al Proiectului, cost care va fi determinat într-o etapă ulterioară, conform informațiilor prezentate”, a precizat Nuclearelectrica.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: