Datoria globală a atins nivelul record de 307.000 de miliarde de dolari

Dolari / Sursă foto: Twitter
Sursă foto: Twitter

Un indicator ce măsoară gradul de îndatorare la nivel mondial a crescut în trimestrul doi din 2023 până nivelul record de 307.000 miliarde de dolari, în pofida majorării dobânzilor care au redus creditarea bancară, iar creşterea a fost condusă de pieţe precum SUA şi Japonia, se arată într-un raport al Institutului Internaţional pentru Finanţe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, transmite Reuters.

Potrivit celor mai recente estimări publicate marţi de IIF, datoria mondială a crescut cu 10.000 de miliarde de dolari în perioada aprilie-iunie şi cu 100 miliarde de dolari în ultimul deceniu.

Cea mai recentă majorare a dus la creşterea raportului datorie/PIB pentru al doilea trimestru consecutiv, la 336%. Înainte de 2023, raportul datorie/PIB a scăzut timp de şapte trimestre.

Creşterea economică mai lentă şi evoluţia preţurilor au afectat gradul de îndatorare la nivel mondial, se arată în raport.

„Creşterea bruscă a inflaţiei a fost principalul factor care a dus la scăderea semnificativă a raportului datorie/PIB în ultimii doi ani. Presiunile asupra preţurilor şi a salariilor se moderează, ne aşteptăm ca până la finalul anului raportul datorie/PIB să depăşească 337%”, avertizează IIF.

Peste 80% din recenta majorare a datoriei a venit de la ţările dezvoltate, cel mai semnificativ avans fiind înregistrat de SUA, Japonia, Marea Britanie şi Franţa. În rândul statelor emergente, cel mai semnificativ avans a venit de la marile economii: China, India şi Brazilia.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: