De ce avea răni pe față Cherecheș, prins în Germania. Ministrul Predoiu, noi precizări

Sursă foto: Sabin Cirstoveanu/ Inquam Photos
Sursă foto: Inquam / Sabin Cirstoveanu

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri că rănile pe care le avea pe față primarul fugar Cătălin Cherecheș în momentul în care a fost prins de polițiștii din Germania par a fi „o vătămare în cursul încercării de a scăpa de legitimare”. Ministrul a precizat, însă, că nu are la acest moment mai multe detalii despre momentul prinderii lui Cherecheș, iar „informațiile vor fi date publicității de către Poliție”.

„Pare că a fost o vătămare în cursul încercării de a scăpa de legitimare. Nu știu exact în acest moment, nu vreau să comentez. Informațiile vor fi date publicității de către Poliție. Nu știu exact ce s-a întâmplat. Nu văd de ce ar fi o problemă a Poliției Române și a Poliției Germane. Dacă omul a fugit, s-a lovit. Nu văd ce vină au polițiștii.

Nu știu dacă apar astfel de leziuni în momentul opunerii rezistenței. Nu știm în acest moment. Am aflat și eu aseară, eram în deplasare. Vom afla în cursul zilei informații mai detaliate. Sunt proceduri care se fac, nu vreau să mă hazardez. Nu vreau ă mă pronunț pentru că sunt mai multe instituții implicate, inclusiv străine.

Mi-am pus întrebarea de ce un membru important al IPJ Maramureș și-a luat concediu exact în acele zile, dar această chestiune o va lămuri ancheta în curs. E vorba de cel care ținea locul șefulu”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.

El a precizat că nu poate oferi un interval de timp în care Cătălin Cherecheș să fie returnat României pentru a fi încarcerat, dar a subliniat că sunt în desfășurare toate procedurile legale pentru a fi extrădat.

Primarul Cătălin Cherecheș a fost prins marți seară de polițiștii din Germania, la patru zile de la fuga sa din România, înainte de a fi condamnat definitiv la 5 ani de închisoare. În fotografia pe care polițiștii germani i-au făcut-o la momentul prinderii, Cherecheș apare cu răni pe față și cu urme de sânge, explicația fiind că a încercat să opună rezistență.

În imagine, Cherecheș apare încătușat, cu sânge pe față și cu lovituri vizibile.

Filmul prinderii lui Cherecheș

Cătălin Cherecheș a fost prins marți seară în în Augsburg, Germania, fiind reţinut de polițiștii germani.

„În seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale şi a schimbului de date şi informaţii dintre Poliţia Română şi autorităţile din Germania, Ungaria, Austria şi Italia, a fost localizat, depistat şi reţinut, de către poliţiştii bavarezi şi BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internaţional”, a anunţat Poliţia Română.

Surse din Poliție spun că primarul din Baia Mare încerca să fugă din Germania marți seara. El se deplasa cu mașina, împreună cu o mătușă, circulând cu aproximativ 200 de km la oră.

„Au ajuns la o gară și încercau să scape de mașină și, eventual, să ia un taxi. Moment în care a fost prins de polițiștii bavarezi și de BKA”, au relatat sursele.

BKA (Bundeskriminalamt) este o agenție federală de investigații polițienești din Germania, subordonată Ministerului Federal de Interne. Competența principală a agenției o constituie coordonarea cooperării între forțele de poliție statele și federale; investigarea cazurilor de crimă organizată internațională, terorism și alte cazuri asociate cu securitatea națională.

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fugit din țară vineri, cu câteva ore înainte de a fi condamnat definitiv la cinci ani de închisoare.

Cherecheş a ieşit din ţară pe la Punctul de Trecere a Frontierei Petea (cu Ungaria), vineri, la ora 07.49, înainte de pronunţarea sentinţei, sub identitatea unei rude.

Joi noapte, Cătălin Cherecheș a transmis live pe Facebook, susținând că este nevinovat și că i s-au furat 10 ani din viață. „Am suferit umilința publică, însoțită de acuzații mincinoase, dar nu am renunțat la luptă și la a-mi apăra onoarea mea și a familiei mele”, a spus Cherecheș.

Potrivit Poliției de Frontieră, Cherecheș a ieșit din țară vineri dimineață la ora 07.49, folosind cartea de identiate a unei rude. Conform presei locale, este vorba despre un văr al edilului fugar. Poliția a anunțat că este vorba despre o persoană născută în anul 1988, care locuiește într-o țară din Europa.

Conform oficialilor Poliţiei, un poliţist de frontieră român şi unul maghiar, ambii aflaţi în afara tonetelor, au confruntat imaginea din actul de identitate cu cea a pasagerului şi au permis intrarea autovehiculului în care se afla Cherecheș în Ungaria.

„Cherecheş a ieşit din ţară prin frontiera cu Ungaria prin PTF Petea la ora 07.49 folosind o altă identitate aparţinând unei rude, o persoană de sex masculin. La ora menţionată, la controlul de frontieră efectuat pe teritoriul maghiar, s-a prezentat un autovehicul înmatriculat în România, în care se aflau două persoane, conducătorul auto care figura în regim de taxi şi un pasager pe scaunul din dreapta. Cele două persoane s-au legitimat cu cărţi de identitate româneşti, dintre care una, cea a pasagerului, aparţinea unei rude a numitului Cherecheş Cătălin, persoană care locuieşte într-un stat din Europa”, a declarat inspectorul general al IGPF, Victor-Ştefan Ivaşcu.

Mărturia șoferului care l-a dus pe Cherecheș în Satu Mare, înainte de a fugi din România

Șoferul care l-a transportat pe Cătălin Cherecheș din municipiul Baia Mare în Satu Mare, de unde mai departe a ieșit din țară, a declarat pentru PresaSM că îl cunoștea pe edil și că obișnuia să îi facă niște „comisioane”.

„În Baia Mare a urcat în mașină, în fugă, mi-a scris pe parbriz ‘Satu Mare’. Avea o borsetă micuță, o geacă și un hanorac. Și avea gluga trasă pe cap, fiindcă ploua afară. Am ajuns în municipiul Satu Mare, erau acolo niște taxiuri, vreo două, am oprit, s-a urcat într-un taxi și a plecat. Era un Duster vișiniu. Nu l-a așteptat nimeni în mod special, a văzut taxiurile și mi-a făcut semn dintr-odată să trag în stație. A fost ales la întâmplare”, a povestit șoferul.

Înainte de a coborî din mașină, Cătălin Cherecheș i-a dat șoferului un bilețel și o sumă de bani, apoi s-a urcat într-un Duster vișiniu, înmatriculat în județul Satu Mare.

„Pe drum nu a povestit absolut nimic cu mine. La sfârșit mi-a dat un bilețel și niște bani să dau la cineva și atâta tot. Era foarte speriat, era panicat. Mi-am dat seama ce s-a întâmplat în momentul în care a urcat în taxi, ca să plece. Nu aveam ce să… Ne cunoaștem de 4-5 ani, îi făceam comisioane mici, mâncare, țigări. Am avut o relație frumoasă de prietenie. Cred că totul a fost de moment, cred că nu știa nimeni. A fost ceva ireal”, a mai declarat șoferul.

Conducerea Poliției de Fontieră, demisă după fuga lui Cherecheș

Șeful Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, a fost demis după ce primarul din Baia Mare a fugit din țară prin Vama Petea folosind documentele unei rude la frontieră. De asemenea, a fost demis și șeful IPJ Maramureș și a fost schimbată conducerea Academiei de Poliție, a anunțat duminică seară Ministerul de Interne.

„Eliberarea din funcția de Inspector General al Poliției de Frontieră a chestorului de poliție Victor Ștefan Ivașcu, cu acordul acestuia, și asigurarea continuității conducerii, prin efectul legii, de către Inspectorul General Adjunct, chestor de poliție Cornel Laurian Stoica”, se arată în comunicatul ministerului condus de Cătălin Predoiu.

MAI argumentează că schimbările au fost efectuate pentru a „susține restabilirea unui nivel înalt de eficiență managerială și profesională, precum și a încrederii cetățenilor în lege și autorități”.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL