Diferența salarială dintre bugetari și privați

Carduri bancare
Sursa foto: pixabay

Salariile brute din sectorul bugetar rămân, în continuare, mai ridicate față de cele din sectorul privat, însă diferența, în continuare substanțială, se află acum la cel mai redus nivel începând cel puțin cu anul 2017.

Această consolidare a bugetului statului în ceea ce privește cheltuiala cu salariile vine în urma deciziilor guvernanților de a majora lefurile în sectorul public într-un ritm mai lent față de rata inflației. Deși, pe brut, salariile bugetarilor sunt cu peste 17% mai ridicate, la salariile nete diferența este una mai redusă, ușor peste 11%, arată o analiză făcută de Profit.ro.

În timp ce comparația pe salarii brute relevă o diferență de peste 17% (la nivelul anului 2022), o comparație folosind salariul net indică o diferență mult mai redusă.

Salariile nete din sectorul privat beneficiază de prevederi cum sunt facilitățile fiscale acordate în construcții, agricultură și industria alimentară, unde angajații sunt scutiți de impozit și unele contribuții (în principal la sănătate), deci rămân ca net cu o parte mai mare din salariul brut.

„Salariul mediu brut în sistemul public a ajuns, în anul 2022, la 7.297 lei/lună, cu 4,18% mai mare decât în anul 2021, depășindu-l cu 17,4% pe cel din mediul privat, care s-a situat la 6.216 lei/lună (în creștere cu 13,52% comparativ cu cel din anul precedent). Considerând medii trimestriale, salariul mediu brut lunar în sectorul public aferent trimestrului IV al anului 2022 a înregistrat un nivel de 7.377 lei, cu 3,69% mai mult decât în aceeași perioadă din anul 2021, în timp ce salariul din sistemul privat a fost de 6.594 lei, în creștere cu 14,8% față de trimestrul IV al anului 2021”, indică un document oficial, conform suresei citate.

De exemplu, în 2021, salariul mediu brut în sectorul public a fost cu 27,9% mai ridicat decât cel din sectorul privat.

Astfel, România a coborât, după cinci ani în care a fost lider, pe poziția a doua în UE în funcție de cât cheltuiește statul, din ceea ce colectează la buget, pentru plata salariilor angajaților din sectorul public, potrivit calculelor Profit.ro.

Statele UE, cu câteva excepții, și-au consolidat anul trecut finanțele publice la acest capitol, în contextul în care inflația accelerată a majorat veniturile statelor mai rapid decât au fost crescute salariile angajaților bugetari

România, cu cea mai gravă situație din UE timp de mai mulți ani, a consemnat cea mai amplă corecție din UE, astfel că, la fiecare 100 de lei colectați la bugetul statului anul trecut, pentru salarii s-au dus 29,5 lei, față de 33,8 lei în 2021.

Salariile nete din sectorul public față de cele din sectorul privat

Se observă o diferență salarială în favoarea sectorului public începând din 2016. Diferența în ce privește salariul net este mai redusă față de cea privind salariul brut, relevată de datele Consiliului Fiscal. 

Sursa foto: Captură Profit.ro

Calculele au fost făcute pe baza datelor de la INS.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: