DIICOT: 22 de percheziţii în trei judeţe la grupări care au accesat ilegal cel puţin 630 de conturi bancare

Sursa foto: DIICOT

Procurorii DIICOT fac 22 de percheziţii în judeţele Vâlcea, Argeş şi Sibiu la trei grupări acuzate că au accesat ilegal cel puţin 630 de conturi bancare deschise în Spania, dar şi în alte ţări, iar valoarea tranzacţiilor ilegale realizate în 2023 prin aproximativ 15% dintre conturile bancare controlate de grupurile infracţionale se ridică la aproximativ 2,5 milioane de euro, fiind prejudiciate atât persoane fizice, cât şi juridice. Numai într-un singur caz, prejudiciul creat unei companii spaniole a fost de 284.000 de euro.

Reprezentanţii DIICOT au anunţat că procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu sprijinul Biroului Ataşatului Poliţiei Spaniole din cadrul Ambasadei Spaniei la Bucureşti şi a Poliţiei Naţionale Spaniole, fac 22 percheziţii domiciliare, în judeţele Vâlcea, Argeş şi Sibiu.
Acţiunea vizează destructurarea a trei grupuri infracţionale organizate acuzate de înşelăciune,  care au produs consecinţe deosebite, fals informatic, acces fără drept la un sistem informatic şi spălare a banilor.
“Din materialul probator administrat a reieşit că, începând cu anul 2022,  pe raza judeţului Vâlcea s-au constituit şi au acţionat 3 grupuri infracţionale organizate, care s-au aflat într-o relaţie de colaborare şi sprijin reciproc, în scopul săvârşirii infracţiunilor menţionate, membrii acestora obţinând controlul  asupra a cel puţin 630 de conturi bancare  (deschise în Spania şi în alte ţări ) prin care, folosind sisteme informatice, au derulat operaţiuni financiare frauduloase”, au precizat procurorii DIICOT.
Ei au menţionat că cercetările au stabilit că valoarea tranzacţiilor  ilegale realizate în 2023 prin aproximativ 15% dintre conturile bancare  controlate de grupurile infracţionale se ridică la circa 2,5 milioane de euro, fiind prejudiciate atât persoane fizice, cât şi juridice.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL