Jianu: Ar trebui să începem să discutăm de salarii minime diferenţiate

Sursă foto: cnipmmr.ro
Sursă foto: cnipmmr.ro

Salariul minim ar trebui să fie diferenţiat, în funcţie de sector, pentru că una este competitivitatea în IT şi alta este în turism sau agricultură, este de părere preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Florin Jianu.

„Ar trebui să începem să discutăm de salarii minime diferenţiate, pentru că una este competitivitatea sectorului IT, de exemplu, şi alta este a turismului sau a agriculturii. Să schimbi regulile în timpul jocului pentru noi este foarte, foarte dificil”, a susţinut acesta, la Palatul Victoria, din Consiliul Tripartit.

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi majorat cu 10% de la 1 octombrie, la 3.300 de lei, conform unui proiect de Hotărâre postat pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).

„Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 3.300 lei lunar începând cu data intrării în vigoare a prezentei Hotărâri de Guvern, ceea ce reprezintă o creştere de 10%, faţă de luna septembrie 2023. În luna septembrie din anul 2023 tariful orar este de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru 165,333 ore pe lună, iar din luna octombrie 2023 tariful orar va fi de 19,96 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului.

În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată un număr de circa 1,5 milioane de salariaţi, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 28% din numărul total de salariaţi activi. De majorarea salariului de bază minim de 3.300 de lei vor beneficia un număr de 1.867.588 salariaţi.

De asemenea, în domeniul construcţii, salariul minim brut va fi de 4.500 de lei, a anunţat miercuri, pe Facebook, Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii. El a explicat că salariul minim în construcţii, având regim diferit de taxare, ceea ce reprezintă o modificare a Codului Fiscal, care a fost făcută prin OUG 168/2002, se va stabili prin proiectul de lege pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: