Ororile povestite de bunic celor doi nepoți au inspirat o campanie care a dus și la un muzeu în memoria evenimentelor, arată o poveste THE TELEGRAPH.
Zeci de ani, o clădire a poliției din Iași a rămas trista amintire a unuia dintre cele mai întunecate capitole din istoria României.
În curtea sa, în iunie 1941, aproximativ 13.500 de evrei – reprezentând peste o zecime din populația orașului – au fost reținuți și măcelăriți de o mulțime formată din polițiști, soldați și localnici, iar alte câteva mii au fost lăsați să moară în așa-zisele trenuri ale morții.
După mai bine de 80 de ani de la acele evenimene, România se împacă treptat cu trecutul său legat de genocid, dar puțini români știu mai multe despre masacrul care a avut loc în acest oraș universitar liniștit.
Consiliul Județean plănuise să transforme secția de poliție într-o clădire de birouri, iar curtea de tristă amintire să devină loc de parcare.
Dar o neobișnuită campanie lansată de doi frați gemeni a silit autoritățile să-și revizuiască planul, salvând clădirea din ghearele buldozerelor, ceea ce a dus la crearea unui nou muzeu unde se predă istoria pogromului.
„Din clădirea poliției se scurgeau râuri de sânge”
Alexandru și Andrei Muraru au aflat pentru prima oară de ororile pogromului din Iași de la bunicul lor, care, student fiind în vârstă de 20 de ani, fusese martor la această tragedie.
Stând de vorbă cu nepoții săi, el își amintea cum mergea pe strada principaală din Iași la câteva zile după măcel.
„El ne-a spus că a văzut râuri de sânge scurgându-se din clădirea poliției”, a declarat pentru The Telegraph Alexandru Muratru. „O imagine terifiantă”.
Muraru, un parlamentar care este totodată istoric, spune că împreună cu fratele său, Andrei, care este ambasadorul țării la Washington, s-au numărat printre puținii oameni la curent cu sfâșietoarea poveste a masacrului din 1941.
Românii crescuți pe vremea regimului comunist nu au învățat niciodată ceva despre pogromul de la Iași, supraviețuitorii nu prea vorbeau despre asta, iar comunitatea evreiască din România, care, în 1941, forma jumătate din populația țării și avea 127 de sinagogi, astăzi numără doar 300 de oameni.
Dorind să afle mai multe despre cele întâmplate la Iași, Muraru a obținut o bursă la Muzeul Holocaustului din Washington D.C.
„Era foarte șocant, pentru că era mai ușor să faci cercetări la Washington decât în România și din cauză că ei (americanii) dețineau toate arhivele românești”, spune el.
Studia la Washington pe vremea când l-a cunoscut pe Radu Ioanid, ambasadorul României în Israel, despre care el spune că ar fi fost cel cu ideea „creării unui monument special în clădirea secției de poliție”.
Ororile aflate de el despre pogrom l-au hotărât și mai mult să facă în așa fel, încât acest masacru, și totodată implicarea României, să nu fie uitate.
În replică, bombardamente
Potrivit declarațiilor lui Muraru, evreii din Iași au fost imediat declarați vinovați de bombardamentul lansat de Uniunea Soevietică asupra orașului după invadarea Moldovei, lansată de Ion Antonescu, un lider fascist al țării pe vremea războiului și aliat al lui Hitler.
El spune că evreii din oraș erau un țap ispășitor convenabil, ei fiind chiar acuzați că ar fi luminat o serie de clădiri din oraș pentru a le arăta piloților sovietici unde să-și lanseze bombele.
Muzeul dispune de niște imagini îngrozitoare, cu cadavre care zac pe străzile Iașiului în vreme ce localnicii trec prin apropiere, aparent deloc deranjați. Într-o altă fotografie apar evrei care curăță locul de sânge și de resturi de creier.
„Brutalitatea omorurilor i-a surprins chiar și pe germani”, a spus el.
Cei care nu au fost împușcați în curtea poliției, au fost duși la gara din apropiere și siliți să stea pe burtă în fața gării. Cum pasagerii se dădeau jos dintr-un tren care tocmai sosise de la București, polițiștii români îi sileau să iasă din gară călcând în picioare evreii îngroziți.
Mai apoi, evreii, mai ales bărbați, erau urcați în vagoane cu vite. Mai târziu, un supraviețuitor își amintea că morții urcați în vagoane erau folosiți ulterior de cei vii ca “banchete”.
Pietre funerare individuale
Într-o zonă a Cimitirului Evreiesc din Iași, sute de pietre funerare individuale marchează locul de odihnă al celor care au luptat pentru România în timpul Primului Rzboi Mondial.
Totuși, în partea opusă, se află zeci de lespezi din beton cu Steaua lui David deasupra. Fiecare dintre ele este o groapă comună pentru evreii omorâți în 1941, sub care zac mii de evrei.
Alte gropi comune se află pe lângă căile ferate de la ieșirea din Iași, marcând locurile unde cadavrele erau aruncate din trenurile morții.
În timpul holocaustului, în România au fost omorâți aproximativ 380000 de evrei, iar țara nu și-a recunoscut niciodată rolul avut în aceste atrocități.
Dar lucrurile par să se fi schimbat.
Anul acesta, pentru orima oară, elevii români vor avea o nouă materie obligatorie în programă și vor învăța despre istoria evreilor și despre holocaust – și, mai important, despre implicarea României în asasinarea cetățenilor săi evrei.
„Noua programă ar urma să îi ajute pe elevi să înțeleagă mai bine originea și cultura evreilor… și amintirea holocaustului în secolul XXI”, afirmă Ligia Deca, ministrul român al educației.
La Iași, splendida Mare Sinagogă, construită în 1671, a fost renovată recent, cu sprijinul financiar al guvernului român, ea devenind una dintre cele doar două sinagoci din oraș care încă mai funcționează.
Dar, cum mulți dintre cei care au supraviețuit au emigrat în Israel după război și deși populația evreiască a României este mică în comparație cu cea de dinaintea războiului, în ultimii ani, sute de israelieni și-au recăpătat pașapoarte românești și au înființat firme de afaceri în țară.
Muraru speră ca noua programă școlară și vizitele la Muzeul Pogramului vor încuraja mărirea comunității evreiești.
„O țară fără minorități este o țară fără viitor”, spune el. „Este sigur că noi, în România, resimțim absența comunității noastre evreiești”.
Articol de Jenni Frazer
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
