Unitatea 2 de la Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național

foto: facebook Nuclearelectrica
Sursa foto: Nuclearelectrica

Chiar și după resincronizarea unității 2 a centralei de la Cernavodă, noaptea trecută, centrala nucleară funcționează la capacitate redusă, din cauza condițiilor meteo, la solicitarea dispecerului, anunță Nuclearelectrica.

Iată integral comunicatul Nucleraelectrica emis azi dimineață:

SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național în noaptea de 25 noiembrie 2023.

Mentionam ca, în prezent, ambele unități sunt operate la putere redusă, in parametri normali, ca urmare a condițiilor meteo severe din Dobrogea, conform solicitarii DEN.

Unitatea 2 CNE Cernavoda a fost oprită în mod controlat în data de 20 noiembrie 2023 în vederea efectuării unor lucrări de remediere a unui echipament inaccesibil cu reactorul în funcțiune.

Oprirea controlată a Unității 2, lucrările de remediere, precum și operarea la putere redusă se realizează în condiții de siguranță, în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă aplicabile în aceste situații, fără impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător.

La momentul redactării acestei știri, centrala de la Cernavodă, care are două unități de 700 MW, funcționa la o putere de 675 MW. Hidrocentralele asigură cea mai mare parte din producția națională, peste 40% (peste 2.800 MW), urmate de centralele pe gaze (circa 1.500 MW) și de cele pe cărbune (1.100 MW).Totuși, România încă exportă energie electrică în această dimineață la o putere de circa 900 MW.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: