Toate programele de mediu, prin care românii primeau bani ca să-și ia maşini noi sau să-şi pună panouri fotovoltaice, au fost suspendate, dar ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că toate programele de la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) vor fi analizate, iar o decizie va fi luată în curând cu privire la acestea.
Peste două săptămâni, Executivul ar urma să vină un nou pachet fiscal, care să conţină şi situaţia clară a acestor programe, fiind luate în calcul câteva scenarii pentru derularea programelor prin AFM.
Astfel, potrivit unor surse Antena 3, autoritățile își doresc să păstreze programul Rabla Auto și în acest an, dar sub o altă formă. Practic, vor să anuleze sesiunea pentru persoanele juridice și primării, două sesiuni care au început, unde oamenii s-au înscris deja și au reușit să obțină un eco-tichet pentru o mașină electrică.
Aceste două sesiuni ar urma să fie anulate de tot și să rămână doar Rabla pentru persoanele fizice, însă cu un buget mult mai mic decât cel care este prevăzut acum.
Dar, pentru asta, e nevoie de o rectificare bugetară și de un nou ghid de finanțare, astfel că acest program să înceapă abia în toamnă.
Potrivit sursei citate, în ceea ce privește alte programe de mediu, cum ar fi Casa Verde Fotovoltaice, Casa Verde Plus, baterii, Rabla pentru termopane, Rabla pentru sobe și multe altele, toate acestea ar urma să fie anulate anul acesta și să fie în analiză pentru anul viitor.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News