Inflaţia în zona euro creşte, ceea ce ar putea determina BCE să amâne reducerea dobânzilor

BCE
Sursa foto: Pixabay

Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat la 2,9% în decembrie, comparativ cu 2,4% în noiembrie, iar analiştii se aşteaptă să rămână la un nivel ridicat la începutul acestui an, atenuând presiunile asupra Băncii Centrale Europene (BCE) pentru a începe reducerea dobânzilor, transmite Reuters.

Cifra anunţată de Eurostat diferă uşor de estimările analiştilor, care mizau pe un nivel al inflaţiei de 3%, în urma încheierii unor subvenţii guvernamentale.

Ritmul de creştere a preţurilor la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări continuă să rămână unul ridicat (6,1% în decembrie, după un avans de 6,9% luna precedentă), urmate de preţurile la servicii (creştere de 4%, stabilă comparativ cu noiembrie) şi produse industriale (2,5% în decembrie comparativ cu 2,9% luna precedentă). În schimb, preţurile la energie au scăzut cu 6,7% (după un recul de 11,5% în noiembrie), a opta lună de declin consecutiv.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a redus la 3,4% în decembrie, de la 3,6% în noiembrie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL