Iohannis: Incertitudinea cu privire la sfârșitul războiului din Ucraina persistă. Europa trebuie să rămână unită

Sursă foto: Facebook / Administrația Prezidențială a României

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri un mesaj în cadrul evenimentului de marcare a doi ani de răspuns al României la situația refugiaților din Ucraina. Șeful statului a declarat că acești ani au fost marcați de suferințe inimaginabile, de pierderi de vieți omenești, de dramele a milioane de oameni care au fost nevoiți să își abandoneze casele și să se despartă de familii. De asemenea, a adăugat că este important ca Europa să rămână unită și că „incertitudinea cu privire la sfârșitul războiului persistă”.

„Mâine se vor împlini doi ani de la declanșarea celei mai mari invazii militare din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, o acțiune nejustificată și ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei, cu implicații majore asupra securității și a stabilității întregii regiuni. Acești doi ani au fost marcați de suferințe inimaginabile, de pierderi de vieți omenești, de dramele a milioane de oameni care au fost nevoiți să își abandoneze casele și să se despartă de familii, de masacre teribile, de distrugeri ireparabile ale caselor, clădirilor, monumentelor și infrastructurii, toate lăsând în urmă o durere imensă”, a transmis Klaus Iohannis.

„Românii au arătat solidaritate și generozitate remarcabile”

„România a demonstrat încă de la începutul conflictului că îi este alături statului vecin, iar românii au arătat solidaritate și generozitate remarcabile. Atât autoritățile române, cât și societatea civilă au lucrat în strânsă colaborare cu agențiile internaționale pentru a oferi sprijinul necesar celor care ne-au trecut granița și îndeosebi celor care au găsit adăpost în România. În acest cadru, transmit mulțumiri tuturor celor implicați în procesul de gestionare a răspunsului pentru refugiați. Empatia, toleranța și altruismul de care au dat dovadă și pe care continuă să le manifeste sunt demne de recunoaștere și apreciere”, a mai spus șeful statului.

Iohannis spune că „incertitudinea cu privire la sfârșitul războiului persistă”

Totodată, președintele a mai declarat că „incertitudinea cu privire la sfârșitul războiului persistă”.

„Am fost, în acești doi ani, martori ai unor evenimente devastatoare: bombardamente, familii distruse, civili uciși în mod barbar. Și tocmai aceste imagini ale ororilor comise de Federația Rusă sunt cele care ne obligă să rămânem angajați ferm în sprijinirea necondiționată a Ucrainei, atât timp cât va fi nevoie. Totodată, este necesar ca autoritățile, alături de partenerii internaționali, să continue eforturile pentru furnizarea asistenței umanitare refugiaților și mai ales pentru integrarea celor care se află pe teritoriul statului român. Trebuie să fim conștienți că ezitările sau întârzierile în privința Ucrainei oferă avantaje agresorului. Să nu lăsăm oboseala să domine, pentru că în astfel de momente este crucial să ne amintim care este obiectivul nostru: protejarea vieții, apărarea valorilor democratice și a libertății. Fiecare gest pe care îl facem în solidaritate cu Ucraina contribuie semnificativ la păstrarea coeziunii în lupta pentru dreptate, pace și respectarea drepturilor omului”, a mai afirmat președintele Iohannis.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL