Israel-Hamas / OMS cere evacuarea zilnică a pacienţilor din Fâşia Gaza în Egipt

Sursa foto: Reuters

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut vineri stabilirea unor fluxuri zilnice regulate de pacienţi din Fâşia Gaza în Egipt, pentru a reduce presiunea asupra spitalelor palestiniene suprasolicitate, transmite AFP.

OMS speră să poată desfăşura cât mai curând o echipă în Gaza pentru evaluarea situaţiei şi cere implementarea unui „mecanism pentru facilitarea evacuării pacienţilor în starea cea mai critică”, a declarat presei de la Geneva şeful biroului organizaţiei în teritoriile palestiniene ocupate, Richard Peeperkorn, printr-o videoconferinţă la care a participat din Ierusalim.

El a explicat că ar trebui evacuaţi zilnic 50-60 de pacienţi.

OMS a trimis presei o notă în care cere organizarea de „evacuări medicale zilnice (…) fără obstacole şi în siguranţă pentru pacienţii grav răniţi şi bolnavi, către Egipt”.

Organizaţia a arătat că 47 din cele 72 de centre de asistenţă medicală primară din Gaza nu mai funcţionează, iar 25 din cele 36 de spitale nu mai sunt operaţionale, în timp ce unităţile rămase deschise se confruntă cu dificultăţi. Peeperkorn a comentat că „este clar că asta nu este suficient pentru a face faţă necesităţilor continue cauzate de ostilităţi”.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL