Limitarea plăților cash, pe înțelesul tuturor. Explicațiile Guvernului

Florin Spătaru - Puterea Stirilor

Invitat miercuri la Puterea Știrilor, fostul ministru al Economiei, Florin Spătaru, actual consilier al premierului Marcel Ciolacu, pe probleme economice, a explicat cum se va face limitarea plăților cash începând de astăzi, 1 noiembrie, și ce pățesc cei care încalcă această nouă prevedere a Executivului.

Nerespectarea plafoanelor se sancţionează cu amendă de 25% din suma încasată/plătită care depăşeşte plafonul

„Sunt surprins de faptul că primul lucru la care ne uităm e cum încălcăm legea și care sunt amenzile care sunt aplicate. Cred că în primul și în primul rând ar trebui să ne gândim la faptul că tranzacțiile de până la 5.000 lei pe cash sunt permise. Deci doar aceste tranzacții. Sunt foarte puține produse pe care ai putea să le achiziționezi cu ajutorul banilor cash și care sunt restricționate în acest moment. Deci, dacă mergem la un magazin, oricare ar fi el, și plătim orice produs până în 5000 de lei, noi putem să facem o astfel de tranzacție cu bani cash. Realitatea arată că, de fapt, aceste tranzacții cash sunt în marea lor majoritate sub acest plafon de 5.000 lei. Tot ce depășește cei 5.000 lei poți plăti cu ajutorul unui card bancar.

Deci, niciun cetățean al României nu va avea o restricție în ceea ce privește achiziționarea acestor produse. Acum, dacă vorbim de aceste penalități, bineînțeles că ele se aplică valorii care depășește valoarea de 5.000 lei, pentru că acolo spune că există un prag care se depășește. Toate achizițiile pe care pe care le facem prin intermediul banilor cash sunt de obicei în magazine, iar produsele mari – cred că peste 90% din aceste produse sunt sub valoarea de 5.000 lei”, a explicat Florin Spătaru, la Puterea Știrilor.

Despre românii care nu vor să aibă un card

„Toți cetățenii României au posibilitatea să facă plăți cu cardul. Achiziția unui card bancar este o operațiune la îndemâna tuturor. Nu este restricționat în niciun fel dreptul fiecărui român de a beneficia de produse și servicii care sunt achiziționate de pe piață. Pentru celelalte produse, mai scumpe, da, într-adevăr, va trebui să dețină un card bancar, să plătească eventual diferența de bani cu ajutorul unui card bancar. Vorbim de o lume a digitalizării, vorbim de o lume în care tranzacțiile electronice sunt curente .O bună parte din tranzacțiile comerciale se realizează online și acolo ai nevoie de un card bancar ca să-ți achiziționezi anumite bunuri și servicii, fără să mai stai la coadă undeva, să plătești inclusiv aceste taxe și impozite.

Deci, din acest punct de vedere, încurajez pe toți românii să beneficieze de avantajul unui card bancar. Pe de altă parte, pentru angajații unor societăți, știu din experiența proprie, că sunt anumite beneficii. Practic, aceste comisioane care se percep pentru orice tranzacție sunt zero, inclusiv pentru mentenanța acelui card bancar”, a mai susținut consilierul premierului Ciolacu.

Amintim că europarlamentarul PSD Mihai Tudose declara în perioada când era premier că nu are card pentru că nu are încredere în bănci. Chestionat în legătură cu declarația colegului său, Florin Spătaru a precizat:

„Tudose a declarat asta acum ceva timp. Între timp poate și-a făcut card, probabil, fiind membru al Parlamentului European, salariul pe care îl primește este pe card. Mi-e greu să cred că la Bruxelles, tranzacție.  Nu știu, a fost opțiunea dânsului de a spune că nu are încredere în bănci”.

Guvernul vrea să diminueze evaziunea fiscală

„În afară de faptul că trebuie să strângem bani la buget, există și o motivație fiscală în spatele măsurilor fiscale, bineînțeles, o metodă de fiscalizare a a acestor tranzacții în așa fel încât ele să fie înregistrate corespunzător. Și atunci, dacă ne uităm inclusiv la măsura cu limitarea tranzacțiilor, dorim să diminuăm evaziunea fiscală, acele tranzacții cu potențial să nu fie înregistrate corespunzător”.

 

Plăţile cash, limitate de azi. Noile reguli pentru români

Amintim că, de la 1 noiembrie, au intrat în vigoare o parte din noile măsuri fiscale, printre care și limitarea plăților cu bani cash la comercianți

Astfel, începând de miercuri, 1 noiembrie, o parte din noile măsuri fiscale au intrat în vigoare, printre care și limitarea plăților cash la comercianți.

Concret, se poate încasa cash, în limita unui plafon zilnic de 10.000 de lei de la o persoană juridică. De asemenea, sunt interzise plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri și servicii pentru facturile ale căror valoare este mai mare de 10.000 de lei și respectiv 2.000 de lei către magazinele de timp cash and carry.

Totodată se pot face încasări între două persoane fizice în limita unui plafon zilnice de 10.000 de lei

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: