Marcel Ciolacu, felicitări pentru Donald Tusk: Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună 

Sursă foto: AP Photo Michal Dyjuk /Donald Tusk

Premierul Marcel Ciolacu i-a transmis, luni seară, felicitări fostui preşedinte al Consiliului European Donald Tusk, care va conduce coaliţia care va prelua puterea la Varşovia.

”Felicitări călduroase, Donald Tusk! Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a consolida în continuare parteneriatul nostru strategic, solid şi foarte dinamic, precum şi contribuţia noastră comună în calitate de membri ai UE şi NATO”, a scris, luni seară, pe Twitter Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul conservator polonez Mateusz Morawiecki, desemnat să formeze un nou guvern în urma alegerilor din octombrie, a pierdut luni votul de învestitură, ceea ce a deschis calea pentru ca o coaliţie largă de partide pro-UE, condusă de liberalul Donald Tusk, fost preşedinte al Consiliului European, să preia puterea la Varşovia.

Donald Tusk, fost preşedinte al Consiliului European, a promis să repare relaţiile Varşoviei cu Bruxelles-ul şi să deblocheze fondurile de miliarde de euro destinate Poloniei, care au fost reţinute din cauza preocupărilor legate de respectarea principiilor statului de drept.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL