Ministrul Energiei: Companii globale din sectorul energetic sunt interesate să investească în România

Sursă foto: Facebook/ Sebastian Burduja

România îşi consolidează poziţia geostrategică pentru întreaga regiune, iar o serie de companii globale din sectorul energetic sunt interesate să investească în ţara noastră, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, după cea de-a zecea reuniune ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze şi cea de-a doua reuniune ministerială a Consiliului Consultativ pentru Energie Verde, organizate în Baku, Azerbaidjan.

„Am avut bilaterale cu omologii din Azerbaidjan, Republica Moldova, Serbia şi Slovacia, dar şi cu o serie de companii globale din sectorul energetic: Socar, Taqa, Masdar. Prilejul a fost reuniunea ministerială a Coridorului Sudic, mega-proiectul de peste 40 de miliarde euro, care aduce gazul azer, prin Turcia, în Europa, reducând dependenţa continentului european faţă de gazul rusesc. A avut loc în paralel şi reuniunea iniţiatorilor Coridorului Verde – cablul în curent continuu care va lega Azerbaidjanul de Georgia, pe sub Marea Neagră, prin România şi până la vecinii maghiari. Obiectivele noastre aici au fost de a asigura României rolul de lider regional în sectorul energetic, de a diversifica rutele către România şi de a reuşi, odată cu finalizarea acestor mari proiecte, să asigurăm accesul românilor la gaze şi energie electrică la un preţ cât mai mic. Mai mult, devenind hub energetic, România îşi consolidează poziţia geostrategică pentru întreaga regiune. Putem exporta şi mai multă energie, iar asta înseamnă locuri de muncă şi dezvoltare pentru români”, a spus Burduja.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâmbătă AGERPRES, una dintre noutăţile importante se referă la finalizarea Studiului de Fezabilitate pentru primul terminal de LNG la Marea Neagră, pe ţărmul românesc, „cu rezultate pozitive”. „Acest proiect, în care Socar şi Romgaz sunt parteneri, va fi o alternativă la Coridorul Sudic, cu potenţialul de a aduce în România 8-9 miliarde de metri cubi de gaz în fiecare an. Ca etapă ulterioară, va fi nevoie de identificarea structurii de finanţare şi proiectarea de detaliu. România susţine această iniţiativă. Putem avea un terminal plutitor de LNG aşa cum au făcut grecii la Alexandropoulis”, notează sursa citată.

De asemenea, companiile emirateze Taqa şi Masdar sunt interesate să investească în România.

„Portofoliul lor de proiecte este de miliarde de dolari. România oferă multiple posibilităţi: de la interconectorul în curent continuu Est-Vest, care va lega viitoarele unităţi 3 şi 4 de la Cernavodă şi centralele eoliene din Marea Neagră de sistemul energetic european până la panouri fotovoltaice flotante pe lacurile de acumulare ale Hidroelectrica şi proiectul Tarniţa-Lapuşteşti. Rămâne să concretizăm prin investiţii concrete”, precizează sursa citată.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL