Piedone, după ce PSD și PNL au anunțat că nu-l susțin la Primăria Capitalei: ”Le voi desemna unul dintre viceprimari”

Sursa: luju.ro

Cristian Popescu Piedone a declarat, pentru GÂNDUL, după ce PSD și PNL au anunțat că nu-l vor susține la Primăria Capitalei, că „are o pornire umanistă”, motiv pentru care „le va desemna unul dintre viceprimari”.

„Se pare că de această dată nu sunt eu cel care pierde, eu am vrut să îi sprijine pe ei, nu ei pe mine, dar se pare că nu îi interesează. Eu mi-am ocupat deja locul, prin cetățeni, aștept că în incertitudinea lor să își desemneze ori separat, ori unic candidatul pentru că eu, în calitatea de câștigător al Primăriei Capitalei, victorie pe care o voi avea sigur, să le desemnez unul dintre viceprimari.

Având în vedere că sunt președintele unui partid umanist social liberal, am această pornire umanistă. Mie acest loc de viitor edil al Capitalei mi l-au ocupat cetățenii”, a spus Piedone, pentru GÂNDUL.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL