Prahova: Percheziţii la Primăria Ploieşti, în dosarul privind afacerea White Tower

Poliţie / Facebook
Sursa foto: Poliţia Română

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au descins, joi dimineaţă, la Primăria Ploieşti, acţiunea având legătură cu afacerea White Tower, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Andrei Volosevici.

Surse judiciare au precizat că, în urma acestor percheziţii, mai multe persoane, între care şi arhitecta şefă, ar urma să fie duse la audieri. De asemenea, vor fi ridicate documente de la Direcţia de Urbanism, arată sursele indicate.

În acest dosar se află în arest preventiv avocatul Vlad Nichita şi doi reprezentanţi ai dezvoltatorului imobiliar, care sunt membri ai aceleiaşi familii (mamă şi fiu) – Mărioara Lupu şi Mihai Lupu, iar notarii George-Radu Tudose şi Maria Tudose sunt în arest la domiciliu.

Potrivit unui comunicat emis anterior de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, în acest dosar au mai fost efectuate 15 percheziţii domiciliare la sediul unor dezvoltatori imobiliari din complexurile de locuinţe White Tower şi City Gate din Ploieşti, birouri notariale şi cabinete de avocatură, fiind puse în executare opt mandate de aducere.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL