VIDEO Primul tronson din drumul care va traversa Apusenii va fi inaugurat la 15 decembrie

Sursă foto: Facebook / Infotrafic Alba

Primul tronson din drumul județean 107I din județul Alba, care traversează Munții Apuseni, este aproape finalizat și va fi recepționat în 15 decembrie. Drumul, denumit inițial Transalpina de Apuseni, va purta numele de Transapuseana, autoritățile județene făcând demersuri pentru ca denumirea să devină marcă protejată.
Primul tronson din drumul județean (DJ) 107I, cu o lungime de 43 de kilometri, pe ruta Aiud – Bucium este aproape finalizat și va fi recepționat pe 15 decembrie, scriu jurnaliștii de la Ziarul Unirea.

Cunoscut inițial ca ”Transalpina de Apuseni”, drumul va avea o denumire oficială.

„Potrivit președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, instituția a făcut demersuri pentru a proteja marca «Transapuseana», astfel că, de acum înainte, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni va purta acest nume”, notează sursa citată.

Cristian Panea, reprezentant al constructorului drumului, a declarat pentru ziarulunirea.ro că pe lotul 1 au fost finalizate lucrările de consolidări, podurile și podețele dalate, rigolele pentru drenarea apelor pluviale, marcajul rutier (cu excepția zonei Aiud) și turnarea ambelor straturi de asfalt, mai puțin în zona în care se lucrează la Aiud. În prezent, se lucrează la amplasarea de indicatoare rutiere, borne kilometrice și podețe de acces.

Pe lotul 2 al acestui drum se lucrează la 7 poduri din 13 și s-au finalizat în proporție de 90% lucrările de consolidări.


Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL