R. Moldova și Franța negociază un acord de apărare

Sursă foto: Captură Video
Sursă foto: Captură Video

Franţa şi Republica Moldova, o ţară mică care trăieşte şi ea în frica agresiunii ruse, au început negocierea unui acord de apărare, a aflat luni AFP de la biroul ministrului francez al apărării în vizită la Chişinău.

„Franţa va continua să stea alături de moldoveni în faţa oricărei tentative de destabilizare”, a indicat biroul ministrului în urma deplasării efectuate de Sébastien Lecornu.

Frontalieră Ucrainei, Republica Moldova include Transnistria, o regiune separatistă pro-rusă cu 300.000 de locuitori în estul ţării, informează agerpres.ro.

În cursul vizitei sale, ministrul francez şi omologul său Anatolie Nosatîi au semnat „o scrisoare de intenţie pentru a întări cooperarea în domeniul apărării şi a asista Republica Moldova în modernizarea instrumentelor sale militare”, a anunţat Sébastien Lecornu pe X, fost Twitter

Pe de altă parte, Chişinăul a anunţat achiziţia unui radar Ground Master 200 (GM 200). Acest radar, comandat deja de Kiev şi produs de Thales, cu o rază de acţiune de 250 de kilometri, urmează să permită consolidarea supravegherii spaţiului aerian moldovenesc.

„Dincolo de asta, vom efectua un audit al mijloacelor de apărare aeriană pentru a contribui la întărirea securităţii cerului” Republicii Moldova, a indicat Sébastien Lecornu.

.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL